Boboteaza și ziua în care este prăznuit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă. Ziua de 6 ianuarie amintește de Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apa Iordanului și, mai ales, de momentul în care El s-a arătat lumii ca Fiu al lui Dumnezeu.
Creștinii ortodocși care merg la biserică, miercuri, 6 ianuarie, vor asista la slujbe înălțătoare, închinate Domnului. Preoții sfințesc apele “cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh”, binecuvintează credincioșii și se roagă pentru pacea, liniștea, sănătatea și rodul bogat al pământului, în noul an. În toate lăcașele de cult ortodoxe din țară, slujitorii Domnului prăznuiesc, în chip luminat, Sfântul Botez al Mântuitorului Iisus Hristos.
La Botez s-a arătat Sfânta Treime
Din scrierile bisericești aflăm că Boboteaza este ziua în care Iisus Hristos s-a arătat lumii ca Fiu al lui Dumnezeu. Ajuns la vârsta de 30 de ani (vârsta maturității la evrei), Mântuitorul Iisus Hristos este botezat în apa Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. În ziua aceea, a Sfântului Botez, Cerurile s-au deschis, duhul lui Dumnezeu a coborât peste El în chip de porumbel, iar Dumnezeu Tatăl a rostit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că “Hristos n-a ajuns cunoscut când s-a născut, ci când s-a botezat”.
Dumnezeu a curățit firea umană
De ce mai era nevoie să se boteze Iisus Hristos, dacă era de o ființă cu Tatăl? De ce a venit la Ioan să-i ceară să-l boteze, dacă era lipsit de păcat? Fiind Fiul lui Dumnezeu, El nu s-a lăsat botezat pentru a se curăți pe Sine de păcate, ci pentru a sfinți omenirea, pentru a-i aduce iertarea păcatelor și a-i deschide calea spre viața veșnică. Acceptând să se cufunde în apă, El a îndumnezeit lumea și a readus duhul divin pe care omenirea îl pierduse. Izvoarele purificate prin harul lui Dumnezeu au curățit firea umană, au devenit locul nașterii omului întru Hristos.
Puterea miraculoasă a apei sfințite
Apa sfințită de preoți în ziua de Bobotează, poartă denumirea de Agheasmă Mare și are o mulțime de trebuințe. Prin rugăciunile închinate Domnului în timpul sfințirii, preoții invocă duhul divin care se pogoară peste apă, atribuindu‑i puteri tămăduitoare. Fiind încărcată cu duhuri Dumnezeiești, Agheasma Mare alungă puterile demonice, spre a lăsa loc binecuvântării, purificării și tămăduirii. Cei încercați de boli grave se pot lecui, pământul și pomii stropiți pot să rodească mai mult, iar în casa sfințită cu această apă domnește armonia și bunăstarea. Această apă sfințită se ia înainte de anaforă și poate fi folosită și de cei care sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie. Se bea timp de opt zile, mai exact, până la data de 14 ianuarie, când se încheie odovania praznicului fără să se țină post. După această dată, se ia numai cu post și spovedanie, cu binecuvântarea preotului.
Prin ce minune vindecă și purifică Agheasma Mare?
Cercetătorii confirmă, la rândul lor, puterile miraculoase ale apei sfințite în ziua de Bobotează. În urma celor mai recente studii realizate în domeniu, Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Științe Medicale din Novosibirsk, Rusia, susține că plantele și animalele bolnave sunt readuse la viață dacă sunt stropite cu Agheasmă. Cum se explică acest fenomen uimitor?
Testele de laborator au demonstrat că apa sfințită are memorie și poate să păstreze în amintire emoțiile oamenilor. Asta înseamnă că Agheasma păstrează în memorie inclusiv rugăciunile rostite de preoți în timpul slujbei de sfințire.