Este oficial. Bonele vor lucra, de acum înainte, numai cu contract de muncă. Noi reguli, care o definesc pe bonă ca persoană calificată să desfășoare servicii de îngrijire și supraveghere a copilului, intră în vigoare, din această lună. Mai exact, aceasta trebuie să-și ofere serviciile doar în baza unui contract individual de muncă, încheiat între ea și o persoană juridică, sau să-și desfășoare activitatea ca persoană fizică autorizată. Însă, acest lucru prevede ca bona să aibă drept de muncă, să domicilieze în aceeași localitate în care are reședința copilul, să nu aibă antecedente penale, să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic și să dețină titlul oficial de calificare.