Secvenţe din „lungmetrajul” realităţii

În geografia Câmpiei Române există locuri unde natura îşi dezlănţuie furia, mai abitir ca în altele. Unul dintre ele e tărâmul comunei Brăneşti şi a împrejurimilor ei. Aici, verile extreme ard pământul, iar iernile îl troienesc cu nămeţi, greu de biruit. Cum şi cine le poate micşora pagubele? Numai omul de ispravă, cu iscusinţă de bun gospodar. Cu ce chei? Una e chibzuinţa înţeleaptă a alegerii proiectelor de dezvoltare contemporană. Alta e împărţirea pricepută a banilor cheltuiţi. Astăzi – câteva dintre ele.

Un Centru de Comandă ISU e o lucrare importantă pentru protejarea vieţii oamenilor. Investiţia se adaugă tuturor eforturilor edililor comunei, pentru evoluţia unui prezent dinamic. În ultimii trei ani, semnele modernizării comunei sunt tot mai numeroase şi vizibile. Am parcurs, împreună cu ediţii localităţii, lista argumentată de multe proiecte, desfăşurate pe etape.

 

Un nou centru, pentru situaţii de urgenţă

Gazde şi interlocutori ai documentării noastre au fost: Niculae Cismaru – primarul Brăneştiului, Cornel Stancu – viceprimar şi Daniel Zamfir – administrator public. 

Un proiect extrem de important e cel de „Amenajare a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi Intervenţii”. Această realizare de mare utilitate socială – nu numai pentru brăneșteni, ci pentru mai multe localități din zonă – s-a putut pune la punct datorită primarului și Consiliului Local.

Niculae Cismaru își amintește: ”În urmă cu 5-6 ani au fost dialoguri  cu brigăzile de pompieri din judeţ, să înfiinţeze în comuna noastră un punct de lucru, al lor. Dar nu aveam locul potrivit și clădirea. Iată că acum, noi, cei din primărie, le‑am identificat. Și am decis să folosim construcția unei foste brutării, pe str. Gării, în zona industrială a comunei.

Şi n-am ezitat să facem toate eforturile, pentru ca cetățenii comunei să fie ajutaţi în cel mai scurt timp. Din punctul meu de vedere, orice putem face la nivel de primărie pentru protejarea lor e un mare punct câştigat.

 Asta înseamnă că, în câteva minute, dacă Doamne fereşte se întâmplă ceva, echipajele Brigăzii de Pompieri a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov pot interveni imediat. Și nu numai maşinile de pompieri, sau cele pentru descarcerare, în cazul unui accident, ci şi maşini de salvare. Adică ambulanţe, de tip SMURD. Aşa că vom cheltui din bugetul local bani, ca să punem la punct această clădire pentru asemenea servicii de intervenţie rapidă”, a conchis edilul.

 

Contracte asigurate

E vorba despre cele de expertiză şi proiectare, cu avizul de principiu al ISU Bucureşti – Ilfov. La clădirea care le va fi dată, se vor folosi cam 75-80% din construcţia existentă, lifturi ș.a. Se vor face extinderi, iar alte părţi vor fi construite de la zero. Se vor reface acoperişul şi alte structuri ale clădirii. Să ne gândim că o maşină mare de pompieri are nevoie de un spaţiu mai mare ca al unui garaj oarecare.

Tot de la primarul comunei am aflat că “până la următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov (CJI) sper să avem aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului – valoarea investiţiei. O estimăm undeva la 1,5 milioane de lei. Dar nu putem şti exact suma, până nu avem pe masă documentele finale. Apoi, imediat, vom da drumul la procedura de licitaţie a lucrării. Din punctul nostru de vedere, la începutul anului următor, vom deschide șantierul. Timpul de execuţie va fi cam de patru luni. Nu mai mult. Aşa că, în vară, lucrarea va putea fi gata”, a mai precizat el.

Pentru comunitatea de aici e extrem de importantă această investiție. În zonă, numai în acest an, echipajele ISU au intervenit la diverse incendii sau accidente de 7-8 ori. Asta înseamnă vieți și bunuri materiale salvate.

 

Finanțări consistente

În acest moment, primăria Brănești nu are datorii și e în derularea unui împrumut substanțial de 12 milioane lei. E aprobat de Consiliul Local, a fost scoasă la licitație procedura de creditare și e preluat de CEC.

El e dedicat mai multor obiective de investiții ale comunei: 1,5 milioane lei Centrul de Comandă al ISU; 1,5 milioane lei pentru rețelele de apă-canal, plus 6,5 milioane lei pentru asfaltările a 8 km de drumuri, în satul Pasărea;  2,5 milioane lei, alocați ridicării noului Centru Cultural Educațional, finanțat în asociere cu CJI. 

 

Investiții în educație

O altă lucrare contractată şi în execuţie e cea de “Reabilitare, mansardare şi extindere a Şcolii gimnaziale nr.1 – Brăneşti. Ea cuprinde modernizarea integrală a clădirii de 850 mp, construirea de laboratoare și săli de clasă noi, amenajări exterioare, mansardare, noi spații sanitare etc. Suprafața totală a terenului în lucru e de 4.428 mp, din care trenuri de sport, gradenă, alei pietonale, zone plantate, parcări  ș.a. vor ocupa 3.416 mp.

În această școală învaţă acum aproape 600 de copii. Valoarea investiţiei e de 3.700.000 de lei, pe SEAP. Primarul a afirmat: “Avem un contract de finanţare prin asociere cu CJI – pentru 3 milioane de lei, un altul cu Ministerul Dezvoltării – pentru 500.000 de lei, iar diferenţa de 200.000 de lei o asigurăm noi, din bugetul local.

Avem termen de execuţie de 2 ani, dar noi sperăm ca în vara anului 2016 investiția să fie executată. Se știe, nu putem lucra în timpul anului școlar, ci numai în perioada vacanţelor.

În acest moment am demarat lucrările la sala de sport. E o construcţie pe structură metalică. Se lucrează la structurile metalice, în ateliere. În câteva săptămâni, le vom monta pe teren. Va fi o sală multifuncţională, pentru festivităţi, activităţi culturale  şi sport. Aici, spre deosebire de şcoală, se poate lucra, chiar şi pe timpul iernii. Sperăm ca până la sfârşitul anului ea să fie funcţională”, a mai spus primarul. 

Despre celelalte inves­tiții importante ale comunei, rețele de apă-canal, asfaltări, dar și “marea durere” a lui Niculae Cismaru – stația de de epurare –  într-o ediție viitoare a ­ziarului.