• Dacă nu este însoțită de febră sau alte manifestări severe, tusea poate fi tratată acasă

Temperaturile anormale pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de peste 10 grade Celsius în timpul zilei, și cu ploi sau chiar ninsori și minime termice de 2-3 grade Celsius în timpul nopții, predispun la gripă și răceală. Mai ales dacă organismul este slăbit de alte afecțiuni sau imunitatea lasă de dorit. Cei mai afectați sunt copiii, în special cei cu vârste sub cinci ani. Dacă sunt în colectivitate, la creșă sau la grădiniță ei devin și mai sensibili.    

 

 Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 684, ediția print

De altfel, în ultimele zile camerele de gardă ale spitalelor de copii au fost luate cu asalt de părinți care și-au adus micuții cu simptome specifice pentru a li se acorda asistență medicală de urgență. Variațiile prea mari de temperatură duc apariția problemelor legate de reglarea temperaturii corporale, ceea ce la copiii mici poate genera manifestări clinice severe. Din fericire, majoritatea celor care au ajuns la spital în această perioadă cu semene de boală sezonieră, nu au reprezentat cazuri grave. Părinții care doresc să-și protejeze copiii o pot face ținând cont de recomandările medicilor. Desigur , copilul poate fi îngrijit acasă atât timp cât nu constituie un caz grav și starea lui de sănătate permite tratarea la domiciliu.

Mihai Craiu, medic primar pediatrie: ”Majoritatea antitusivelor nu fac nimic semnificativ. Mierea îi este de ajutor”

Tusea este unul dintre simptomele cele mai deranjante simptome ale copilului în cazul unei infecții sezoniere. Dacă nu este însoțită și de febră sau alte manifestări severe, ea poate fi tratată cu succes și acasă. ”Mulți copii sunt răciți. Adică au nasul înfundat sau le curg secreții și tușesc. Acest scenariu deși îngrijorează mulți părinți nu este unul periculos pentru un copil care era anterior sănătos. Mai ales dacă nu au febră mare. Cât timp este de așteptat să tușească un copil după o viroză obișnuită? În medie două săptămâni. Și 25% din copii ar putea tuși trei săptămâni. Anormal este un episod de tuse care durează peste patru săptămâni. Ce putem face pentru tuse? Majoritatea antitusivelor nu fac nimic semnificativ. Asta în cazul în care nu fac rău. Sau chiar foarte rău. Ce putem da acum, dacă nu este atât de grav încât să mergem la spital?! Copiilor mai mari de un an, câte o linguriță de miere. Care ar putea fi de ajutor”, scrie pe pagina sa de Facebook, dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu -Rusescu”, din București. Potrivit medicului, siropurile pentru tuse nu trebuie administrate înainte de a afla care este cauza exactă a tusei. ”Atunci când apare tusea la copii, trebuie să verificăm dacă are și febră. Dacă e o boală acută febrilă, ne gândim la o infecție, o boală potențial contagioasă. Dacă are și respirație dificilă sau zgomote supraadăugate, ca un șuierat, ori este răgușit, ar putea fi vorba de o laringită și aceasta este o urgență medicală. Atunci, părinții ar trebui să meargă imediat la medic. Laringita la copii este o urgență medicală. Nu există siropuri pentru copii mici destinate tusei. De ce? Pentru că au existat decese la domiciliu. Tusea poate fi combătută prin unele medicamente”, avertiza dr. Mihai Craiu cu ceva timp în urmă.

Dacă nu are poftă de mâncare, i se suplimentează lichidele

De asemenea, alimentația este foarte importantă pentru copilul răcit. Aceasta trebuie adaptată în funcție de stadiile bolii. În formele ușoare și medii, când nu varsă și poate mânca, poate să primească alimentația obșnuită, potrivită cu vârsta, cu unele precauții. Dacă are apetitul în general mai scăzut, nu trebuie insistat ca atunci când este sănătos. Insistența poate să-i provoace vărsături. Trebuie, însă, suplimentate mai ales lichidele sub formă de apă, ceai, supă ușoară de legume (de evitat fasolea uscată, mazărea și varza), compot.