Miting electoral ACL, în Piața Victoriei
Lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis, sâmbătă 27 septembrie, i-a prilejuit acestuia întâlnirea cu zecile de mii de susținători adunați în Piața Victoriei. Evenimentul, conceput ca o manifestare de campanie „clasică” , a început cu o punctualitate „nemțească” și s-a terminat, după ceas, fără întârziere. Potrivit ACL, la mitingul din Piaţa Victoriei au participat aproximativ 45.000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai PNL şi PDL.
Startul manifestării a fost dat la sediul PDL din Aleea Modrogan. Klaus Iohannis a străbătut distanţa până la Piaţa Victoriei, pe jos, împreună cu soţia sa, Carmen. Alături de candidatul ACL, s-au aflat secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga. Pe scenă au urcat câteva zeci de lideri ACL, printre care s-a numărat și Marian Petrache, secretar general al PNL și președinte al CJ Ilfov, în mijlocul acestora aflându-se Vasile Blaga şi Klaus Iohannis. În spatele liderilor au fost instalate trei ecrane, pe care au fost prezentate imagini din public, sau mesaje politice precum ”România lucrului bine făcut” sau ”Lege. Nu hoţie / Fapte. Nu vorbărie”. Printre participanții la eveniment s-au aflat și delegați reprezentând organizațiile PNL din Ilfov, Emilian Oprea, primarul orașului Chitila, Ion Samoilă primarul din Gruiu, Ștefania Duminică, președintele OFL Ilfov și mulți alții.
Isturiz: „Cu Iohannis România va rămâne în Europa…”
Secretarul general al Partidului Popular European (PPE), Antonio Lopez Isturiz, în cuvântul său, a făcut mai multe referiri la premierul Victor Ponta, susţinând, între altele, că acesta ”aruncă cu pomeni electorale în dauna investiţiilor” și a criticat lansarea pe stadion, ”în stil comunist”, a lui Ponta şi a susţinut că acesta nu poate şi nu trebuie să devină preşedinte al României. ”La nivelul conducerii PPE am urmărit cu stupoare ce a făcut guvernul premierului Ponta din România prin ordonanţele sale de urgenţă care eludează statul de drept (….). Am asistat sideraţi la declaraţiile halucinante ale premierului Ponta, actualmente candidat la Preşedinţie, ce compară mandatul actualului preşedinte cu atrocităţile naziste. O astfel de exprimare absurdă rar găseşti la vreun lider european, iar noi în Europa nu tolerăm astfel de abordări politicianiste”, a spus Antonio Lopez Isturiz, în deschiderea mitingului ACL de lansare a lui Klaus Iohannis. El le-a mai spus celor din Piaţa Victoriei că Iohannis este cea mai puternică armă pe care românii o au la îndemână împotriva guvernului de stânga. ”Cu Iohannis, România va rămâne în Europa, nu va vira în Eurasia”, a afirmat secretarul general al PPE.
Iohannis: „Cred în lucrurile bine făcute”
Klaus Iohannis, ultimul dintre vorbitori, și-a centrat discursul pe sloganul ”România lucrului bine făcut”, care reprezintă și denumirea proiectului său prezidenţial. ”Mărturisesc, nu e uşor, e un moment special pentru mine. Nu m-am gândit că voi fi aici, nici în urmă cu 30 de ani, când am început să predau ca profesor, nici în urmă cu 14 ani, când am devenit primar. Nu m-am gândit că eu, un profesor de liceu, cu nume de neamţ, dintr-un oraş din centrul ţării, voi fi astăzi în faţa a zeci de mii de oameni entuziaşti, vorbind în numele a milioane de susţinători, cu o viziune pentru România. Democraţia şi libertatea au făcut acest lucru posibil. Dar mai ales voi, cetăţenii acestei ţări, cu generozitatea voastră, cu deschiderea voastră, voi aţi făcut acest lucru posibil. Este o onoare şi o mare responsabilitate. (…) Pornesc în această bătălie pentru Preşedinţia României cu încredere şi convingere. Eu cred în democraţie şi libertate, cred în politica făcută cu seriozitate şi respect, pentru oameni, cred în lege şi corectitudine, cred în lucrurile bine făcute şi cred în România. Acestea sunt valorile mele. Acestea sunt angajamentele mele. Cu ele vin în faţa dumneavoastră. Şi, împreună, vom construi România lucrului bine făcut! O Românie în care merită cu adevărat să trăiești!”, li s-a adresat Iohannis celor prezenţi la eveniment, care s-a încheiat în acordurile melodiei cu același nume al formației Phoenix. La final, Iohannis a coborât de pe scenă şi, urmat de soţia sa, a făcut o baie de mulţime, flancat de gărzile de corp, în timp ce era difuzat imnul formaţiunii politice, ”Verde-nrourat”. Simpatizanţii i-au strâns mâna prezidenţiabilului ACL, i-au urat baftă în campanie şi să-l ”ajute Dumnezeu”.