Canonizarea Sfântului Sofian de la Antim, un dar pentru sufletele noastre

@ Când credința era prigonită, părintele Sofian a suferit în temnițe pentru Hristos

@ Părintele Sofian rămâne un exemplu pentru oricine vrea să trăiască mai liniștit, cu mai multă răbdare și dragoste în viața de zi cu zi

 Marți, 16 septembrie, credincioșii care au ales să se reculeagă la Mănăstirea Antim din București, au avut parte de o bucurie deosebită, proclamarea locală a canonizării Sfântului Sofian, părintele care a adus pace și dragoste în inimile multor necăjiți, în vremuri grele. Slujba a fost oficiată sub cerul liber, în curtea lăcașului de cult, ca un semn al deschiderii către toți oamenii dornici de rugăciune și binecuvântare.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 772, ediția print

La eveniment au participat ierarhi din țară și din străinătate. Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi de seamă: Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Mitropolitul Siluan de Biblos, Botris și împrejurimi (Patriarhia Antiohiei), Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Episcopul Qais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), precum și Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul, alături de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cea mai emoționantă clipă a fost citirea actului sinodal, care a recunoscut sfințenia părintelui Sofian și a fost oferită ca un dar pentru inimile credincioșilor. După proclamare, credincioșii au cântat troparul noului sfânt, iar curtea mănăstirii a răsunat de rugăciune și de emoție sfântă. Atmosfera era una de pace profundă, ca și cum însăși binecuvântarea Sfântului Sofian mângâia mulțimea adunată. Ca printr-o minune, cei prezenți simțeau că se află la o sărbătoare omenească, dar și la o întâlnire între Cer și pământ. În cântarea rugăciunilor și în liniștea sufletelor, ei descopereau bucuria de a fi mai aproape de Dumnezeu prin mijlocirea noului sfânt.

Cine a fost Sfântul Sofian de la Antim?

Născut în 1912 în satul Cuconeștii Vechi (Basarabia de atunci), Sfântul Sofian, pe numele său de botez Serghei Boghiu, a pornit pe drumul vieții monahale încă de la 14 ani. A învățat la școli teologice și artistice, devenind un călugăr înțelept și un pictor bisericesc înzestrat cu multe daruri. Încă din tinerețe a căutat liniștea rugăciunii și a descoperit frumusețea rugăciunii inimii alături de părinți duhovnicești neasemuiți. Ca stareț al Mănăstirii Antim, a fost un părinte care nu judeca pe nimeni, ci primea pe fiecare cu blândețe și cuvânt de mângâiere. În vremuri grele, când credința era prigonită, a suferit în temnițe pentru Hristos, dar chiar și acolo a păstrat pacea și i-a iubit pe toți, inclusiv pe cei care l-au chinuit. După eliberare, a continuat să slujească cu aceeași smerenie, până la trecerea sa la Domnul, în anul 2002. Părintele este înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.

Ce învățăm din viața Sfântului Sofian?

Cu prilejul proclamării locale a canonizării Sfântului Sofian, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj credincioșilor prin care a întărit ideea că acest sfânt iubit de credincioși, ne lasă trei mari învățături:

• Credința neclintită – chiar dacă a trecut prin închisoare și multe suferințe, nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu.
• Bunătatea și sfatul blând – a fost un părinte care știa să aline sufletele celor necăjiți și să le dea curaj.
• Frumusețea adusă prin artă – a pictat biserici cu multă măiestrie, lăsând în urmă imagini care ridică privirea și inima spre cer.

De aceea, Sfântul Sofian este un exemplu pentru călugări și preoți, dar și pentru oricine vrea să trăiască mai liniștit, cu mai multă răbdare și dragoste în viața de zi cu zi.

Este un sfânt pentru vremurile noastre…  

Mulți l-au numit pe Sfântul Sofian ”Apostolul Bucureștilor”, pentru că a știut să ducă liniștea lui Hristos în inimile celor obosiți, tulburați sau apăsați de necazuri. Cuvintele lui simple și pline de bunătate aduceau alinare și curaj. Astăzi, când mulți oameni se simt singuri, neliniștiți sau copleșiți de greutăți, Sfântul Sofian rămâne un prieten și un părinte ceresc, gata să ne întărească prin mijlocirea sa la Domnul. El ne amintește că, indiferent de încercări, adevărata pace vine din apropierea de Hristos și din iertare. Pentru toți cei care trec prin suferințe și necazuri, viața Sfântului Sofian este o încurajare. El ne arată că nici închisoarea, nici durerea, nici nedreptatea nu pot învinge un suflet care Îl iubește pe Dumnezeu. În mijlocul lipsurilor, el a aflat o liniște pe care lumea nu o poate lua. De aceea, oricine se simte copleșit ar trebui să îndrăznească să spună o rugăciune simplă către Sfântul Sofian, cerându-i să aducă înaintea lui Hristos durerea inimii sale. Rugăciunea sinceră, chiar dacă e scurtă, aduce mângâiere și deschide calea către speranță.

… și un părinte care ne cheamă din Cer la pace, răbdare și iubire

Sfântul Sofian a fost canonizat în anul 2024, împreună cu alți mărturisitori ai secolului XX. Ziua lui de prăznuire a fost rânduită la 16 septembrie, când credincioșii se pot ruga pentru ajutor și pentru pace sufletească. El este primul sfânt ortodox canonizat care a trăit și în secolul XXI, un semn că sfințenia nu aparține numai trecutului, ci și vremurilor noastre. Sfântul Sofian de la Antim este un dar pentru vremea noastră, un părinte care, din Cer, ne cheamă la pace, răbdare și iubire.

Cea mai mare minune a sa:

A reușit să-i facă pe oameni să simtă iubirea lui Dumnezeu, chiar și în mijlocul necazurilor

Viața Sfântului Sofian nu a fost marcată de minuni spectaculoase, de felul celor din viețile sfinților din vechime, ci mai ales de minunile ”ascunse”, cele care se petrec în taină, în sufletul omului. Mulți dintre cei care l-au cunoscut povestesc că simpla întâlnire cu el era o adevărată minune. De pildă, o femeie bolnavă de lupus mărturisea că, atunci când mergea la părintele cu trupul istovit și cu sufletul apăsat, pleca de la el cu chipul luminat. Boala nu dispărea, dar durerea nu o mai apăsa la fel. Prezența lui îi aducea o pace pe care nici medicamentele, nici cuvintele oamenilor nu i-o puteau oferi. Altă ucenică povestește că părintele îi spunea deseori: ”suferința ta este și suferința mea”. Această împărtășire a durerii era ea însăși o minune, pentru că atunci când cineva te ascultă cu dragoste adevărată, povara devine mai ușoară. Unii își amintesc cum, în chilia lui, timpul părea să curgă altfel. Cuvintele erau puține, dar aveau puterea de a liniști furtunile din inimă. Chiar și cei care veneau pentru prima dată la el spuneau că plecau ”altfel”: mai împăcați, mai buni, cu dorința de a ierta și de a o lua de la capăt. De aceea, putem spune că minunile Sfântului Sofian nu s-au arătat numai în vindecări trupești, ci mai ales în schimbarea sufletelor. El aducea bucurie acolo unde era întristare, nădejde unde era deznădejde, și pace unde era tulburare. Aceasta este poate cea mai mare minune a sa, aceea de a fi reușit să-i facă pe oameni să simtă iubirea lui Dumnezeu, chiar și în mijlocul necazurilor.

FOTO: BASILICA.RO