Un nou studiu dezvăluie vârsta la care oamenii se simt cei mai împliniţi şi mulţumiţi de propria viaţă. Deşi majoritataea oamenilor ar înclina să afirme că perioada copilăriei, lipsită de griji şi probleme reale, este cea mai fericită perioadă din viaţa unui om, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Nici măcar vârsta de 20 de ani nu aduce fericirea completă, potrivit studiului.

Oamenii care au în jur de 50 de ani sunt cei mai mulţumiţi şi fericiţi cu viaţa lor, potrivit studiului.

O treime din populaţia Marii Britanii depăşeşte această vârstă şi contribuie activ la dezvoltarea sectorului de piaţă care se ocupă cu activităţi de petrecere a timpului liber, deoarece se apucă de noi hobby-uri, călătoresc unde îşi doresc şi îşi îmbunătăţesc viaţa sexuală.

Studiul a analizat atitudinile şi circumstanţele a peste 50.000 de oameni cu vârsta în jur de 50 de ani şi a dezvăluit că, în medie, oamenii de această vârstă se simt cu 4 – 10 ani mai tineri decât sunt de fapt.

Cei care au împlinit deja ”vârsta de aur” au spus că ideea de bătrâneţe nu îi caracterizează momentan, ci va începe să îşi lase amprenta asupra lor abia după 77 de ani. De asemenea, în medie, aceştia se aşteaptă să trăiască până la 84 de ani, relatează mediafax.

Din miile de oameni intervievaţi în cadrul studiului, un procent de 61% a afirmat că se bucură de viaţă mai mult acum, deoarece există suficient timp pentru activităţi personale.

Un fapt interesant este că de când au împlinit fabuloasa vârstă de 50 de ani, peste 50 % dintre respondenţi au călătorit, unul din 5 a plănuit să înveţe o nouă limbă, iar unul din 10 are intenţia de a învăţa tainele unui nou instrument muzical.