ANAF face modificări în „lista rușinii”

Începând cu 30 aprilie, cuantumul minim al datoriilor la buget pe care ANAF le va publica pe site-ul instituției vor fi de 100.000 lei, în cazul marilor contribuabili, 50.000 lei, în cazul contribuabililor mijlocii, 10.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligații fiscale restante aferente activităților economice desfășurate independent sau profesiilor libere și 1.500 lei în ceea ce privește persoanele fizice, altele decât cele din categoria anterioară. În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale.

 

Românii se împrumută tot mai mult de la IFN-uri

Potrivit Datelor BNR, volumul creditelor acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN) către populație a crescut cu 3,21% față de nivelul din decembrie 2014. Astfel, valoarea totală a sumelor pe care românii le-au împrumutat de la aceste instituții s-a ridicat, în 2015, la 5,35 miliarde de lei. Din această sumă, circa 4,63 miliarde lei au fost în moneda națională, iar restul în euro și alte valute. De asemenea, volumul total al creditelor pentru consum acordate de IFN-uri se cifra la peste 4,75 miliarde lei, în creștere cu 4,1% față de nivelul din decembrie 2014. Creditele pentru alte scopuri însumau 409,9 milioane lei, iar cele pentru locuințe – 188,8 milioane lei.

 

Berea, „soră” cu românul

Volumul pieței berii a crescut, anul trecut, cu 6,5%, raportat la cifrele înregistrate în anul 2014. Producția a atins, în 2015, 15,8 milioane de hectolitri, iar consumul pe cap de locuitor a urcat, astfel, la 80 de litri pe cap de locuitor, de la 74 de litri, în 2014, a anunțat Asociația Berarii României. Producția de15,8 milioane de hectolitri plasează România într-un top european al consumului pe locul 7, după Germania, care este lider detașat cu 80 de milioane hectolitri, Marea Britanie, Polonia, Spania, Franța și Italia. Din punct de vedere al consumului pe cap de locuitor, România ocupă locul opt într-un top european de profil, după Cehia, Germania, Polonia, Austria, Irlanda, Croația, Lituania.

 

PIB-ul României a crescut apreciabil

Produsul intern brut (PIB) al României a înregistrat, în 2015, un salt de 3,8% în termeni reali, comparativ cu anul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii, PIB-ul, ca serie brută, s-a situat la 712,832 miliarde lei, în prețuri curente, în termeni reali. De asemenea, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV din 2015 a fost de 181,542 miliarde lei prețuri curente, în creștere în termeni reali cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV din 2014.