Se scumpesc gazele
Populaţia şi micii consumatori vor plăti de la 1 iulie cu 2,5% mai mult pentru gazele consumate, iar factura companiilor va urca cu 1,5%, pentru că au crescut importurile de gaze din Rusia, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ. El a arătat că importul mai mare pentru luna iulie creşte ponderea gazelor aduse din Rusia în coşul de consum, astfel că preţul final va fi majorat cu 1,5% la firme şi cu 2,5% la populaţie. Creşterea preţului pentru populaţie este sub nivelul de 3% prevăzut în programul de liberalizare a pieţei, a menţionat şeful ANRE. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe treptat la preţurile reglementate la electricitate şi gaze.
O piață înfloritoare: cea a țigărilor de contrabandă
Consumul de ţigarete din România a rămas anul trecut relativ stabil, însă vânzările legale au scăzut cu 4%, în timp ce consumul de ţigarete de contrabandă şi contrafăcute a crescut cu 15%, cauzând statului pierderi de 311 milioane de euro, potrivit unui studiu al KPMG. Consumul total a scăzut anul trecut cu 2%, la 26,56 miliarde de ţigarete, după ce declinul de 4%, la 23,28 miliarde de ţigarete, al pieţei legale, a fost compensat parţial de creşterea consumului de produse contrafăcute şi de contrabandă, la 2,9 miliarde de ţigarete.
Un plan care arată bine pe hârtie
Guvernul vrea ca, până în anul 2020, numărul firmelor mici şi mijlocii active în România să crească cu peste 40%, ajungând la 670.000, în care să lucreze 3,2 milioane de angajaţi, faţă de 2,6 milioane de persoane la finele anului 2013, potrivit proiectului de strategie pentru dezvoltarea IMM-urilor. „Guvernul consideră că obţinerea unui spor de circa 41,23% al numărului de IMM-uri active economic, în următorii aproximativ şapte ani, constituie un obiectiv strategic realist. În termeni de «densitate a IMM-urilor la 1.000 de locuitori», atingerea acestei ţinte strategice înseamnă funcţionarea a circa 36 de întreprinderi la mia de locuitori în 2020, faţă de 21,94 întreprinderi la mia de locuitori în 2012“, se arată în propunerea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism.
Nou sistem de business în benzinăriile OMV Petrom
OMV Petrom (SNP) a început implementarea unui nou model de business în cadrul reţelei de benzinării, prin care urmăreşte diversificarea gamei de produse şi servicii disponibile pentru clienţi precum restaurante, farmacii, service-uri auto sau ghişee de unde pot fi achiziţionate poliţe de asigurare. Noul model de business a debutat, săptămâna trecută, prin deschiderea unui restaurant fast-food al companiei americane Subway într-o benzinărie a OMV Petrom din oraşul Sibiu. Subway are cea mai mare reţea de restaurante din lume, cu 42.000 de unităţi, dintre care 20 în România.