Consiliul Judeţean Ilfov, în parteneriat cu Asociaţia Travel Focus și Asociaţia Excelsior, lansează proiectul “Antreprenoriatul – șansa unui viitor mai bun pentru tineri”, ce va oferi, până la finalul anului 2015, educaţie antreprenorială pentru 400 de tineri și finanţare de câte 25.000 euro pentru fiecare dintre cele 40 de idei de afaceri selecţionate.

Proiectul are o durată de realizare de 10 luni și va fi implementat în mai multe etape. El se adresează, în special (dar nu exclusiv), tinerilor între 18-25 de ani, studenţilor sau femeilor cu spirit antreprenorial.

Prima etapă va include selecţia a 400 de tineri care își doresc să fie antreprenori și organizarea unei sesiuni de cursuri de antreprenoriat ce va totaliza 40 de ore, pe parcursul a două săptămâni. Cea de-a doua etapă va debuta după încheierea cursurilor și realizarea planurilor de afaceri, și va include selecţia a 40 dintre cele mai reușite planuri de afaceri, care vor primi, fiecare, până la 25.000 euro, finanţare europeană.

Tinerii își vor deschide firme

Cei 40 de tineri selectaţi de comisia de specialitate își vor deschide o firmă, vor asigura activitatea business-ului pentru cel puţin trei ani și vor investi cei 110.000 de lei în activitatea și dezvoltarea afacerii. Noii antreprenori vor trebui să angajeze minim două persoane, locuri de muncă pe care vor avea obligaţia să le păstreze minim 6 luni după încheierea proiectului.

 

Vor avea prioritate la finanţare și vor primi punctaj suplimentar următoarele domenii de activitate:
IT & C, turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, auto, procesarea alimentelor și băuturilor, sănătate și produse farma, energie și management de mediu, agricultură, silvicultură, acvacultură, biofarmaceutică și biotehnologii.