Echipa ilfoveană este printre primele dintre cele ale Ligii I care începe pregătirea pentru sezonul viitor. Pe 12 iunie, Șumudică a sunat adunarea!
Concordia Chiajna a făcut deja primul transfer important: un jucător cu două titluri de campion la activ, Vasile Maftei (foto), a fost convins să lase CFR Cluj pentru gruparea ilfoveană, cu care a semnat pentru două sezoane. Prietenia sa cu Marius Șumudică a fost factorul decisiv al afacerii, dar și faptul că fotbalistul, ajuns la 33 de ani, a dorit să vină mai aproape de casă și de familie.
„Consider că am realizat unul din cele mai importante transferuri făcute vreodată de clubul nostru, Maftei fiind un lider în jurul căruia vom construi o echipă puternică” a declarat antrenorul Concordiei, Marius Şumudică. „Am avut oferte de la Braşov şi de la Târgu Mureş, dar nu am ales cu gândul la aspectul financiar. Mai mult a contat faptul că la Chiajna pot fi mai aproape de familie, dar şi faptul că am o relaţie specială cu Marius Şumudică”, a declarat Maftei pentru Digi Sport.
Tractorul Brașov – Rapid (un titlu) – Unirea Urziceni (prezență în grupele UEFA Champions League) – CFR Cluj (un titlu) a fost traseul lui Maftei, înainte de sosirea la Concordia. Cea mai frumoasă perioadă, opt ani, a petrecut-o la Rapid, unde a fost căpitanul echipei, postură din care a evoluat în memorabilul sfert de finală al Cupei UEFA, cu Steaua. După trei ani la Cluj, Maftei a venit la Chiajna din postura de jucător liber de contract. Maftei a strâns 318 meciuri în cele 14 sezoane petrecute în Liga 1, timp în care a marcat 19 goluri.
Două cantonamente externe
Marius Şumudică a început pregătirea pe 12 iunie, când a avut loc primul antrenament, programat la baza de pregătire din Chiajna. Ziua de 13 iunie a fost rezervată vizitei medicale, pe care fotbaliştii urmau să o efectueze la Policlinica Sportivă Chiajna.
Primul cantonament din perioada precompetiţională, axat în special pe antrenamente fizice, va avea loc în localitatea italiană Novara în perioada 18-28 iunie. Şumudică îşi va duce fotbaliştii în al doilea cantonament în Austria, în perioada 1-13 iulie, acolo fiind programate și mai multe meciuri amicale.
TRANSFERURI
Un alt fotbalist ca și acontat de Chiajna este portarul Straton, de la FC Vaslui, care va veni tot liber de contract, în urma problemelor financiare ale echipei moldovene.