Troița, care arată ca o bisericuță în miniatură, este ridicată în memoria celor uciși în închisorile regimului comunist, a eroilor Revoluției și a celor care au murit în pandemie.

Dimieni, satul cândva ras de pe fața pământului în timpul comunismului, a renăscut în ultimii ani, cu foarte multă trudă din partea localnicilor, a preotului și autorității locale. Astăzi, satul se mândrește, din nou, cu mica biserică închinată Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, care este simbolul credinței localnicilor de aici.

 

Alături de minunatul lăcaș de cult din inima satului, troițele ridicate în memoria celor ce
s-au jertfit pentru apărarea vetrei strămoșești impresionează prin frumusețea lor și oferă ocrotire localnicilor de la Dimieni, indiferent de vreme și de vremuri. Duminică, pe 25 septembrie, după Sfânta Liturghie, un sobor de preoți condus de Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, alături de părintele Cristian Bolea, parohul Parohiei Dimieni a sfințit o nouă troiță, în memoria celor ce s-au jertfit pentru libertatea generațiilor de azi și spre ocrotirea tuturor. ”Este foarte frumos că, iată, în satele noastre încă mai există troițe, aceste locuri minunate de rugăciune, unde orice locuitor și orice călător să-și poată face rugăciunea și închinarea către Bunul Dumnezeu. Vă încredințez pe toți că părintele Cristian Bolea, parohul dvs., iubește din tot sufletul acest sat, această parohie și, bineînțeles, pe fiecare dintre dvs. în parte. Iată, am sfințit, cu ajutorul lui Dumnezeu, la invitația părintelui paroh, cea de-a șasea troiță a acestui sat, foarte binevenită și necesară! Să veniți să vă rugați aici pentru ce aveți nevoie, căci Bunul Dumnezeu vă primește în comuniune cu El și va ajuta pe fiecare în parte”, a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.
Troița, pusă sub ocrotirea Sfinților Brâncoveni
Troița nou construită și sfințită la Dimieni arată ca o bisericuță în miniatură. Aceasta se află la intersecția străzilor Florilor și 22 Decembrie 1989 și a primit hramurile Sfântul Cuvios Serafim de Sarov și Sfinții Martiri Brâncoveni. ”Troița a fost ridicată la îndemnul meu, prin efortul familiei Zamfir Marius Teodor și Ana-Maria, cu fiii lor David, Sara și Ilinca și cu părinții lor Tănase, Alexandra și Constantina, pentru sănătatea și mântuirea lor și pentru pomenirea adormitului robul lui Dumnezeu, Dumitru, tatăl Anei-Maria, pentru toți cei vii și toți cei adormiți ai lor, precum și pentru toți cei ce se vor ruga în acest loc sfințit. Troița a fost ridicată și pentru sănătatea noastră, a tuturor, dar și spre pomenirea tuturor celor adormiți ai noștri, din neam în neam. Dar, mai cu seamă, ea este închinată tuturor martirilor și mărturisitorilor care au fost uciși sau chinuiți în închisorile regimului comunist sau oriunde în altă parte, în timpul comunismului și pentru eroii Revoluției, pentru toți cei ce suferă sau au suferit pe nedrept în viața lor sau a căror memorie a fost întinată pe nedrept după trecerea lor la viața cea veșnică, pentru toți care au murit fulgerător în pandemie și din cauza altor boli și suferințe știute ori neștiute, precum și pentru toți cei ce au suferit accidente sau au murit din cauza unor accidente. După slujbă am ieșit cu toții în procesiune pentru sfințirea Troiței, de unde am revenit la biserică, pentru tradiționala agapă frățească, care a avut loc în sala de mese (numită trapeză), și care a fost oferită, după putere, de cei care au ctitorit această frumoasă și necesară troiță. Mulțumim Consiliului Local și domnului primar pentru acordul dat! Totodată, mulțumim fam. Bâzgă Ilie și Maria, fam. Tudorache Constantin și Georgeta Constanța, fam. Bordei Gheor­ghe cu fiii săi și fam. Dobre Florica împreună cu fiii ei pentru ajutorul acordat”, a spus părintele paroh Cristian Bolea. Din soborul slujitor au făcut parte și părintele Radu Dima și părintele Ioan David, ambii slujitori la Parohia ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Otopeni de Jos. Răspunsurile la strană au fost date de către toți credincioșii prezenți, care au fost conduși de către dascălul Aurelian-Alexandru Ioniță, un excelent interpret de muzică bisericească psaltică și corală, și un bun prieten al Parohiei Dimieni. Mai mult, deoarece portul popular este un simbol de mare preț al localnicilor, un grup de tinere, îmbrăcate în costume naționale, din care a făcut parte și preoteasa părintelui Radu Dima, a înfrumusețat ziua duhovnicească de la Dimieni.