Copiii de secţia de Sambo au luat o medalie de aur, 2 de argint, şi 8 de bronz.
Cinste lor, cinste clubului de Sambo şi antrenorilor săi, ruşine ASCS Buftea, ruşine primăria Buftea!
Primarul Ion Stoica a dispus clubului ASCS Buftea să taie finanţarea deplasării în Germania.
Secţia de Sambo aparţinând de CS Buftea a adus mai multe medalii decât întreg sportul buftean la un loc, în toată perioada acestuia, de la prinţul Stirbey încoace. Cu toate acestea, secţia de Sambo nu are parte de vreun tratament preferenţial, dimpotrivă. Nici bugetul acesteia nu este vreunul care să fie pe măsura realizărilor. Mai exact, pentru anul în curs, secţia de Sambo din Buftea are alocaţi 30.000 lei, aprobaţi de către Consiliul Local Buftea şi superavizaţi de nimeni altul decât primarul Ion Stoica, cel care alături de viceprimarul său, ţin discret în mâini destinele sportului buftean. Din acest buget anual, până la această dată s-au consumat numai 6.800 lei.
Secţia de Sambo a participat săptămâna trecută la Cupa Saxoniei, în Germania, eveniment pentru care copiii s-au pregătit îndelung şi temeinic. Deplasarea a fost aprobată de preşedintele AS CS Buftea. Suma cerută pentru deplasarea lotului, care include transport, cazare şi alte cheltuieli aferente unei astfel de eveniment, a fost de 9.800 lei, însă aprobarea a venit pentru numai 3.000 lei, deşi secţia are bugetul propriu şi ar trebui să poată decide cum cheltuieşte aceşti bani.
Însă în preziua plecării, când antrenoarea lotului s-a dus la club să ridice banii, deşi aceştia fuseseră retraşi din cont, (vorbim de 3.000 lei), răspunsul pe care l-a primit a fost că nu mai sunt bani.
Înştiinţarea venea la ora la care copiii îşi pregătiseră bagajele, rezervările la hotel fuseseră făcute, particparea la Cupa Saxoniei confirmată, etc.
La întrebările puse clubului de către antrenoare şi implicit de către preşedintele Federaţiei Române de Sambo, răspunsul a fost fără echivoc: primarul Ion Stoica a dispus ca banii să nu mai fie daţi clubului. Această hotărâre survine din cauze personale, care nu au nicio legătură cu sportul, fiind o răzbunare pentru faptul că nu mai are susţinere în rândul cetăţenilor în vederea alegerilor care urmează. Mai pe şleau spus, nici măcar preşedintele de la Sambo nu mai vede în persoana lui Stoica o solu-ţie pentru conducerea oraşului. Însă a te răzbuna pe nişte copii, în numele unei antipatii personale, este mai josnic decât însăşi josnicia, dar de putem spune, acesta este Ion Stoica!
Deplasarea s-a făcut totuşi, pe banii şi cheltuiala părinţilor şi a antrenorilor, care acum, evident, doresc explicaţii atât de la club, cât şi de la primar.
Şi pentru că vor exista voci care vor încerca să discrediteze activitatea clubului de Sambo din Buftea, la Cupa Saxoniei au fost prezenţi 285 de sportivi din 11 ţări.
Buftenii s-au întors cu 2 medalii de aur, 2 de argint, şi 8 de bronz.
Cinste lor, cinste clubului de Sambo şi antrenorilor săi, ruşine ASCS Buftea, ruşine primăria Buftea! Despre aceşti tineri sportivi se va vorbi în cuvinte de laudă şi pes-te ani, câd voi, cei care decideţi viitorul sportului veţi fi fost daţi de mult uitării.
Şi pentru că neregulile la ASCS Buftea nu se rezumă la cele de la secţia de Sambo, săptămâna viitoare Jurnalul de Ilfov începe publicarea unui amplu reportaj, în mai multe episoade, cu referire la fotbalul buftean. Unde sunt banii, unde se duc, către cine şi cine-i direcţionează, cum se fac plăţile, unde s-au dus şi cât s-a plătit real pentru locul din Liga B a FC Buftea, plus multe alte „minunaţii”. Nu rataţi Jurnalul de Ilfov!