Un studiu făcut public, recent, al asociației “Salvați Copiii” a confirmat, încă o dată, un fenomen devenit extrem de răspândit în ultimii ani: copiii români petrec din ce în ce mai mult timp pe Internet. 86% dintre ei alocă trei ore în fiecare zi navigării pe Internet, iar în zilele fără școală peste 4 ore. Studiul mai atrage atenția asupra expunerii copiilor la imaginile porno din mediul online și la ignoranța părinților în privința activităților copiilor pe Internet.

Față de 2010, s-a triplat accesarea Internetului de către copii prin intermediul telefoanelor mobile, iar vârsta medie la care începe utilizarea Internetului în România a scăzut până la 9 ani.

Studiul “Salvați Copiii” a avut ca subiecți peste 1.200 de copii, dintre aceștia 90% folosind rețelele sociale, în special Facebook (87% au conturi pe această rețea). Jumătate dintre copiii chestionați au admis că încearcă să-și facă prieteni noi pe Internet, aproape jumătate dintre ei (45%) au avut contact cu necunoscuți online și jumătate dintre aceștia au mers și la întâlniri cu acești necunoscuți.

Aproape jumătate dintre copiii români care folosesc Internetul (43%) admit că au văzut imagini cu caracter sexual. Procentul s-a dublat față de datele din 2010. Ma-joritatea copiilor nu sunt deranjați de asta (63%).

Fără restricții

Interesant este că ac­tivi­tățile online răpesc din timpul petrecut cu familia (57%), iar în unele cazuri (29%) s-a micșorat și durata somnului sau frecvența meselor. Părinții din România permit în general un acces neîngrădit la Internet co­piilor (79% dintre ei nu impun niciun fel de restricții). Dar doar o cincime dintre pă­rin­ții ches­tionați știu că micuții lor au văzut/primit mesaje cu con­ținut sexual pe Internet.

Concluzia principală a studiului este că, prin creșterea numărului și timpului petrecut de copii online, comportamente­le periculoase online s-au înmulțit. Doar 20% dintre părinții români folosesc pro­grame de con­trol a ac­tivității online.