Părintele Nicolae Tănase, “tatăl” a peste 400 de copii pe care îi îngrijește în Centrul Social de la Valea Plopului din Prahova, sub tutela Centrului Social PRO-VITA – al Parohiei Valea Plopului pe care l-a înființat, a lăsat o parte din inima sa tinerilor din Corbeanca, aflați în căutare de modele și de un desăvârșit îndreptar în viața de familie.
Articol apărut în nr. 385 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
„Soțul ideal, soția ideală, copii fericiți” a constituit subiectul conferinței organizate recent, de Parohia Corbeanca, în partaneriat cu Parohia Petrești, Parohia Ostratu și Parohia Tamași, la Școala Gimnazială Corbeanca. Evenimentul, organizat de preoți în baza parteneriatului cu această școală, a fost un periplu de suflet prin templul sfânt al familiei creștine. Din bogata experiență a părintelui care este tată a șase copii și slujitor al aproapelui prin creșterea și educarea a sute de copii orfani sau abandonați, tinerii au aflat că familia vine cu propria-i zestre și bogăție sufletească, darurile fiindu-i împărtășite de Bunul Dumnezeu, după inima fiecăruia dintre soți. „Omul rămâne sănătos sufletește și trupește câtă vreme nu rămâne în păcat. Căsătoria fără cununie religioasă este păcat și aduce doar suferințe. Vedem tot mai multe conflicte între frați, bătăi între copii și părinți, certuri între soți care degenerează în reproșuri, cuvinte grele și despărțiri. Toate acestea se întâmplă pentru că mergem într-un ritm contrar voinței Domnului, Cel care ne-a creat și ne-a renăscut prin Sângele Său, iar El nu este prezent în ceea ce facem împotriva Sa. Legea în Biserică este în folosul nostru pentru că ne echilibrează viața”, a spus părintele Nicolae Tănase, încercând să explice importanța binecuvântării Divine pentru săvârșirea căsătoriei. Cu dragostea-i părintească, el a pus accent pe faptul că din ce în ce mai mulți tineri se axează mai mult pe carieră și se abat de la cursul normal al vieții, uitând să-și mai întemeieze o familie.
„Soțul e Hristos, femeia e Biserica”
„Căsnicia este o clădire care se construiește pe o temelie, iar astăzi temelia este pusă prost. Căsnicia este o lucrare,iar dacă nu înțelegem acest aspect, atunci ajungem la despărțire. Soțul ideal știe să mențină în căsnicie acel suflu, acelel an al primei zile de prietenie. El știe să se roage, să admire, să facă observații într-un anume fel și are multe alte calități. Soția ideală este aceea care înțelege tot. Dacă înțelege tot, ea dă dovadă de bunătate, și din bunătatea inimii decurg toate. E foarte simplu să devii soție ideală. Este așa de simplu, numai că trebuie atenție și pregătire. Soțul este Hristos, femeia este Biserica. După cum Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea, tot așa trebuie să te dăruiești și tu. Deci, fericirea în familie înseamnă să fii împăcat cu Dumnezeu, cu tine însuți și cu toți membrii familiei. Ca să fii fericit, în primul rând trebuie să renunți la tine și să-ți închini viața celui de lângă tine. Doar atunci ai satisfacție, iar conștiința îți dă această mulțumire”, a adăugat părintele Tănase.
Camelia Marinescu, mămica unui băiețel de la Școala Gimnazială Petrești: „Preotul Tănase a vorbit ca de la părinte, la părinte și ne-a adus liniște sufletească”
În doar câteva momente, părintele Tănase s-a lipit de inimile tinerilor din Corbeanca și a devenit un model de viață creștină pentru ei. Indiferent de vârstă sau de statutul social, tinerii au înțeles că nimic nu-i împiedică să realizeze lucruri mari atât timp cât trăiesc cu credință-n suflet și se bucură de ajutorul și călăuzirea Domnului. „Mă bucur că am primit aceste povețe bune și le mulțumesc preoților care l-au invitat aici pe părintele Nicolae Tănase! A vorbit ca de la părinte, la părinte. A scos în evidență că ceea ce Dumnezeu face, nu trebuie să contestăm noi. Ne-a întărit în credință și ne-a determinat să nu pierdem nădejdea la necaz. Dacă Dumnezeu îți dă greutăți în familie, îți dă și puterea să le duci. Au fost informații foarte utile. Atâta liniște sufletească ne-au adus cuvintele părintelui, încât copilul meu a și adormit pe vocea dânsului, ceea ce nu s-ar fi întâmplat cu nimeni altcineva”, ne-a spus Camelia Marinescu, mămica unui băiețel care frecventează unitatea de învățământ din Petrești, Corbeanca.
Părintele Constantin Brînzea, parohul Bisericii Buna Vestire, Corbeanca: „Părintele Nicolae Tănase a primit în sufletul său povara suferințelor a sute de copii fără familii și numeroși credincioși care l-au căutat de-a lungul timpului plângând”
„Familia este un subiect care ne privește pe toți, iar părintele Nicolae Tănase vorbește din vasta experiență a vieții sale de familist, de duhovnic care a primit în sufletul său povara suferințelor a sute de copii fără familii și a numeroși credincioși care l-au căutat de-a lungul
timpului plângând, cu inima zdrobită și cărora le-a reînnoit viețile prin rugăciune, iubire și dăruire de sine. A fost pentru prima dată la noi în Corbeanca și sperăm să revină curând în mijlocul comunității noastre creștine. A fost o onoare pentru noi să-l avem alături de noi și să-l ascultăm”, ne-a mărturisit părintele Constantin Brînzea, parohul Bisericii Buna Vestire, Corbeanca, parohia la inițiativa căreia a fost organizată conferința „Soțul ideal, soția ideală, copii fericiți. ”Exact așa am văzut, am perceput și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, chipul luminos și sufletul cald și blând al părintelui Nicolae Tănase. Din inima sa țâșneau atât de frumos cuvintele rostite de Hristos, încă din Vechiul Testament. Părintele Tănase are darul de a-ți lua inima ta și de a o așeza lângă inima sa pentru a le uni cu Hristos Mântuitorul.