Golgheterul Seriei I a Ligii a II-a a reușit un transfer de senzaţie la Viitorul Constanţa. Cristian Cristea, căci despre el este vorba, a ajuns la echipa lui Hagi din postura de jucător liber de contract, după ce își reziliase contractul cu FC Snagov. Motivele din spatele despărţirii de echipa ilfoveană au fost legate de faptul că jucătorul intrase în ultimele 6 luni de contract și oricum era în recuperare după operaţia făcută la finalul anului trecut. Cum revenirea pe teren era programată pentru luna aprilie cel târziu, atacantul i-a convins pe cei de la Snagov să îi dea drumul încă de pe acum.