Continuăm să vă prezentăm în această ediţie a ziarului nostru câteva dintre prevederile şi normele legale, în vigoare, necesare dobândirii acestui statut profesional.
Disciplinele examenului de admitere
Vom observa că este vorba despre examenul de admitere la stagiu, în vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat.
Primul capitol al disciplinelor cuprinde: contabilitate, fiscalitate, drept, evaluare economică şi financiară a întreprinderilor, audit, expertiză contabilă, doctrina şi deontologia profesiei contabile.
Al doilea capitol include disciplinele: contabilitate, fiscalitate şi drept.
Tematica şi bibliografia examenului
Ele se stabilesc de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru fiecare disciplină. Acestea vor fi actualizate permanent şi vor fi publicate în revista editată de CECCAR. În plus, vor fi afişate la sediul fiecărei filiale, cu cel puţin 60 de zile înainte fiecărei sesiuni de examen.
Examenul se face în scris, diferenţiat pentru cele două specializări, expert contabil şi contabil autorizat. Vor avea loc două probe scrise, cu durata de 3 ore, fiecare. Prima probă va avea subiecte din disciplinele contabilitate, fiscalitate şi drept, iar cea de-a doua cu subiecte din disciplinele evaluare economică şi financiară a întreprinderilor, audit, expertiză contabilă şi doctrina şi deontologia profesiei contabile.
Notarea lucrărilor şi obţinerea certificatului de promovare
Aprecierea lucrărilor scrise se face cu note cuprinse între 1 şi 10. Se declară admişi doar candidaţii care obțin media minimă 7 şi care nu au note mai mici de 6 la fiecare disciplină. Rezultatele vor fi afişate în maximum 20 de zile de la susţinerea examenului. Împotriva rezultatului obţinut candidaţii pot face contestaţii, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor, pe care le depun la preşedintele comisiei de examinare. Reexaminarea lucrărilor se face în termen de 48 de ore de la depunerea contestaţiilor. Hotărârile stabilite în aceste condiţii rămân definitive.
Candidaţilor declaraţi admişi de către comisiile de examinare li se eliberează certificate de promovare a examenului, în termen de 30 de zile, de la filiala unde au susţinut examenul de admitere. În baza certificatului de promovare a examenului de admitere, candidatul poate să se înscrie în evidenţa filialei, să efectueze stagiul de 3 ani şi să susţină examenul de aptitudini în vederea accesului la profesia de expert contabil şi, respectiv, de contabil autorizat.