Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, la comisiile parlamentare de buget-finanţe, că prejudiciul total la autorităţile centrale şi locale în perioada 2008-2012 se ridică la peste 900 milioane de euro, în 2011 fiind trimise la parchet 61 de “dosare destul de grele”.
„Legat de prejudicii, sunt două paliere: unul legat de constatări directe, unde noi recuperăm o parte din prejudicii în timpul controlului. Pentru celelalte, Curtea de Conturi dă decizii conform legii. Nerespectarea deciziei Curţii de Conturi înseamnă închisoare de la şase luni la trei ani. Avem multă bătaie de cap, peste 2.000-3.000 de procese în fiecare moment”, a spus Văcăroiu. El a adăugat că, de când este la Curtea de Conturi, nu a avut „vreun telefon legat de primari”. „Prejudiciul împreună cu venitul la bugetul de stat pe 2012, am verificat pe anul 2011, după încheierea exerciţiului bugetar, şi cele două la un loc se situează la peste 700 de milioane de euro, adică prejudiciul şi venitul suplimentar pe care le aduce Curtea în special prin aceste decizii date”, a precizat Văcăroiu.
„Al doilea palier sunt constatări în care sunt elemente de natură penală. În 2011 s-au trimis la parchet 61 de dosare destul de grele. Prejudiciul în acest dosar, vă dau o cifră globală pe toată perioada 2008-2012, de când sunt la Curte, aceste dosare la Parchet au prejudiciul total de peste 900 de milioane de euro. Sunt în diferite stadii de soluţionare”, a mai spus Nicolae Văcăroiu.