Alegeri parlamentare parțiale, în Ilfov

Miercuri, 30 aprilie, Daniel Gheorghe, fiul primarului din Otopeni, s-a prezentat la Biroul Electoral Județean Ilfov pentru a-și depune candidatura pentru locul de deputat din Colegiul IV, rămas vacant în Camera Deputaților după plecarea lui Eduard Hellvig la  Parlamentul European.

Daniel Gheorghe a venit însoțit de susținători, din Organizația Tine­re­tului Național Libe­ral din orașul Otopeni, organizație a cărui președinte este. După depunerea și verificarea documentelor necesare pentru înscrierea candidaturii, l-am rugat pe Daniel Gheorghe să ne spună câteva cuvinte despre el. Iată, ce a spus tânărul candidat pentru cititorii Jurnalului de Ilfov: „Am terminat Colegiul Naţional „Spiru Haret”, în 2004, după care am absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în anul 2008, cu o lucrare despre propaganda comunistă. În anul 2010, am încheiat un master despre parcursul României în sec. al XX-lea. De asemeni, mai am de dat o licenţă în administraţie şi, din 2011, am început un doctorat în istorie despre evoluţia economiei româneşti între 1965-1984. Sunt liberal cu acte din 2006, dar am o educaţie naţional-liberală care vine dintr-un trecut pe care am reuşit să-l desluşesc şi să-l înţeleg şi faţă de care cred că port o răspundere. Personal, cred că putem gândi cu răbdare o Românie întemeiată pe patriotism, bun-simţ şi responsabilitate.”