La finalul săptămânii trecute, la Dărăști, Cristian Lixandru, din partea Prefecturii Ilfov a participat la validarea mandatelor celor 11 consilieri locali și la depunerea jurămitelor.
Nu au fost incidente, iar pentru funcția de viceprimar a fost ales, cu 6 voturi, Marian Manole, reprezentant al UNPR. Acesta a dat asigurări că va face o echipă bună alături de primarul ales, Sorin Țicu și de Consiliul Local Dărăști.
”Îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să fac, împreună cu dumneavostră, tot ce trebuie făcut pentru localitatea noastră. Să dăm la o parte ambițiile politice, pentru binele acestei localități. Aveți încredere în mine, veți avea tot sprijinul meu, iar eu, la rândul meu, am încredere în sprijinul dvs. Vă asigur că voi fi primarul tuturor cetățenilor!”, a spus primarul Sorin Țicu.