Conducerea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a demisionat în bloc. Astfel, președintele Autorității, George Băeșu, și cei doi vicepreședinți i-au înaintat premierului Ponta un memoriu în care sunt arătate motivele acestor demisi. În document se arată că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata, în termenul legal de 30 zile, a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens. „În condiţiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situaţia în care instanţele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alţii au furat cât au putut din acest domeniu. (…) Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbaţi prin toată ţara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, așa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendaţi și în trecut”, susține Băeșu. El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului, alături de demisia sa și a celor doi vicepreședinţi, iar șeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenţia Ministerului Justiţiei, pentru verificări.