„Candidez pentru funcția de președinte al Mișcării Populare. Este un proiect în care cred și recunosc că m-am gândit înainte de a lua decizia să continui în PMP, în funcția de președinte al acestui partid. Este un proiect în care cred nu de acum, după alegerile europarlamentare, care au confirmat potențialul PMP de a demonstra că face politică altfel, de a atrage electoratul către noi, în special electoratul din zona urbană. Este un proiect în care cred de când am ales să vin în PMP”, a declarat Udrea la sediul PMP.  Udrea a precizat că nu s-a consultat cu președintele Traian Băsescu asupra deciziei de a candida la conducerea PMP. „Sunt convinsă că pre­ședintele așteaptă să vadă o com­petiție unde să învingă cel mai bun. Ce pot să asigur pe toată lumea este că nu se va fugi cu urnele la aceste alegeri așa cum s-a întâmplat anul trecut la PDL”, a susținut Udrea.