Proiectul MDRAP se apropie de forma finală

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a organizat, pe 15 octombrie a.c., o nouă rundă de discuții pentru definitivarea proiectului legislativ aferent procesului de descentralizare.

La întâlnirea cu vi­ce­prim-ministrul Liviu Dragnea au participat re­prezentanți ai autorităților publice locale și centrale, respectiv o delegație con­dusă de Klaus Iohannis, alături de miniștri și reprezentanți ai ministerelor pentru care nu se stabilise, la întâlnirea precedentă, care atribuții se transferă la nivel local.

„Decizia politică este fermă, procesul de descentralizare este necesar. În același timp, un proces de descentralizare este un proces continuu, pentru că așa este caracterizat un sistem public. Al treilea lucru: nu vom descentraliza competențe de la nivelul central decât după ce suntem foarte siguri, pe de o parte, că procesul respectiv este oportun, iar, pe de altă parte, că o competență transferată nu afectează calitatea serviciului public respectiv furnizat cetățeanului”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, la începutul întâlnirii.

La finalul discuțiilor, par­ticipanții au anunțat că au fost stabilite noi propuneri pe care MDRAP le va include în proiectul legislativ, respectiv transferul la nivel local a următoarelor atribuții și instituții, gestionate în prezent de ministere:

activele Ministerului Tineretului și Sportului din categoria săli de sport, tabere etc.;

activele Ministerului Edu­cației Naționale (cluburi de elevi, palatele copiilor etc.).

Totodată, s-a convenit că participanții la întâlnire vor susține ca serviciile de Ambulanță să nu fie descentralizate, iar, în ceea ce privește agențiile de ocupare a forței de muncă și agențiile pentru prestații sociale, decizia va fi luată la o întâlnire viitoare, după discuții cu ministrul de resort.

„Nu dorim să forțăm descentralizarea, ci vrem o descentralizare care are sens. Acolo unde nu suntem lămuriți, în acele domenii unde nu suntem convinși că acum trebuie făcută o descentralizare, nu vom face acest pas”, a declarat Klaus Iohannis.

La rândul său, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a ținut să clarifice câteva principii generale ale proiectului. „Nu se are în vedere adoptarea unei ordonanțe de urgență în ceea ce privește descentralizarea și statul nu pierde, în mod clar, atribuțiile de politică națională. Dimpotrivă. Politicile na­ți­o­na­le, coordonarea și monitorizarea lor, umărirea implementării programelor naționale, atri­buțiile de inspecție și control – rămân la structurile centrale, la nivelul ministerelor”, a spus Dragnea.

Și nu în ultimul rând, o propunere a participanților la discuții a fost aceea ca, pentru anul 2014, sumele prevăzute în bugetul fiecărui minister pentru in­stituțiile și atribuțiile care vor fi descentralizate să fie prevăzute distinct, ca anexe la bugetul de stat, astfel încât, odată cu transferul instituției la nivel local, să poata fi realizat și transferul surselor de finanțare. Pentru 2015, vor fi stabilite prin act normativ, pe parcursul anului viitor, costuri-standard pentru fiecare atribuție descentralizată, astfel încât, în fiecare an, prin bugetul de stat să fie asigurate sumele respective.