Prefectura Ilfov

Ședința Comisiei de Dialog Social care a avut la Prefectura Ilfov în 21 iulie în prezența subprefectului Cătălin Pantazi și a reprezentanților AJOFM Ilfov, sindicatelor și patronatelor, a scos în evidență, printre altele, excedentul de locuri de muncă cu care se confruntă Ilfovul.

Ce este dialogul social?

Cititorii mai puțin familiarizați cu termenii vehiculați în societatea anului 2016 trebuie să știe că, în conformitate cu cele stabilite de Organizația Internațională a Muncii, dialogul sociale cuprinde „orice tip de negociere, consultații sau simplul schimb de informații între reprezentanții guvernului, ai patronatelor și lucrătorilor. Dialogul social poate fi informal sau poate fi instituţionalizat. Cel mai adesea, se prezintă ca o combinaţie între cele două variante. Poate avea loc la nivel naţional, regional sau la nivel de întreprindere. Poate fi inter-profesional, sectorial sau o combinaţie între acestea.”  Dialogul social este un instrument de lucru prezent în toate țările democratice și nu este o creație românească de moment.

Absolvenții de liceu și AJOFM

Directorul adjunct al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, Iulian Gavrilescu a punctat faptul că puțini dintre absolvenții de liceu se înscriseseră în evidențele AJOFM, deși „avem acțiuni de informare în fiecare liceu din Ilfov, desfășurate împreună cu Inspectoratul Școlar, avem protocoale de colaborare în care informăm, în special clasele terminale, despre piața muncii, despre drepturile și obligațiile pe care le au, despre cum să caute un loc de muncă, am implicat și ITM, am publicat și niște broșuri foarte sugestive. Și totuși, absolvenții nu prea vin către noi, avem doar 100 înscriși la o lună de la terminarea cursurilor. Fenomenul este național, din câte am discutat cu colegii din țară. Pentru ca un absolvent de liceu să se înscrie la AJOFM nu este necesar să aibă bacalaureatul luat, el se poate înscrie în termen de 60 de zile de la terminarea studiilor. Doar să nu aibă restanțe, să nu fie corijent.  Dacă se depășește termenul de 60 de zile, va figura ca orice persoană care caută de lucru, dar nu mai primește indemnizația de șomaj de 250 lei care se acordă timp de 6 luni”, a precizat Iulian Gavrilescu.

 

Oferte pentru munca în străinătate

Directorul adjunct al AJOFM Ilfov a precizat faptul că, în cadrul Agenției, funcționează un compartiment EURES pentru munca în străinătate. “Pentru Oficiul de Emigrări,  am eli­berat 147 adeverințe pen­tru 359 de posturi, 24 de formulare E 301, 4 formulare E302 și am consiliat 55 de persoane pentru aplicarea la un loc de muncă în străinătate.  Oferta pentru un loc de muncă în alte țări se prezintă astfel: Norvegia: dulgher-tâmplar 90 de posturi și 30 de instalator, Suedia vopsitori auto, Marea Britanie: 60 posturi îngrijitori persoane la domiciliu, Germania: 18 posturi asistenți medicali și 15 ospătari, Italia: îngrijitori la domiciliu, Spania: 800 posturi culegători la căpșuni.”

 

Excedent locuri muncă

Iulian Gavrilescu a spus că, în contextul unei rate a șomajului scăzute în Ilfov – 1,09% – AJOFM Ilfov se confruntă cu o situație bizară: un excedent al locurilor de muncă. “Societățile comerciale ne trimit foarte multe locuri de muncă fiind obligate, de altfel s-o facă, conform OUG 77/2013. Avem peste 2000 locuri de muncă pe lună, locuri pe care noi nu avem cum să le ocupăm, căci avem 544 de șomeri indemnizați și 1343 neidemnizați. Pe cei neindemnizați îi știm, pe cei care beneficiază de Legea 416 a venitului minim garantat i-am redus la maximum, avem un excedent de locuri de muncă și de aceea, sunt convins că avem și o rată a șomajului foarte mică. Dar, cu toate că au ca obligație declararea ocupării locurilor de muncă în termen de 24 de ore, angajatorii nu fac acest lucru. Abia 15% dintre ei declară și ocuparea locurilor de muncă. Sunt sancționați cu avertisment și apoi cu amendă, am încercat să ducem campanii de informare pentru respectarea legislației.”

 

Ușa e deschisă

Nu este prima oară când AJOFM Ilfov își declară disponibilitatea pentru dialog și rezolvarea practică a unor situații și ar fi păcat ca neîncrederea generală asupra unor instituții ale statului care funcționează deficitar să fie extinsă doar așa, din mimetism. AJOFM Ilfov chiar are ușa deschisă pentru toată lumea!