Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, în noul dosar în care parlamentarul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Şi copreşedintele PNL, Alina Gorghiu anunța, la finele săptămânii trecute, că liberalii vor încuviinţa cererea DNA în cazul lui Şova, afirmând că PSD ar face un „gest civilizat” dacă i-ar cere politicianului să demisioneze din Senat.

Liderul PNL a mai spus că, în contextul încercărilor de recredibilizare a clasei politice şi a instituţiilor democratice, PSD ar trebui să înţeleagă că nu trebuie să mai existe nicio diferenţă între discursul public şi ce se întâmplă la vot.

Potrivit Alinei Gorghiu, prezumpţia de nevinovăţie există, în condiţiile în care, odată ridicată imunitatea parlamentară, judecătorul este cel care aprobă solicitarea de reţinere şi arestare preventivă formulată de procurorii DNA.

 

Dosar vechi – cu respingerea cererii DNA!

Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova, care a ajuns pe 20 noiembrie a.c., la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimisă Biroului Permanent al Senatului.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Mihai Bălan a fost reţinut de procurorii DNA, care, o zi mai târziu, au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă de instanța care a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA, la aceeaşi instanţă.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta. În acest caz, pe 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit atunci 79 de voturi „pentru” şi 67 „împotrivă”, senatorii susţinând că, potrivit Regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

 

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.