În urma întâlnirii dintre federațiile fermierilor, Agrostar, Proagro şi Lapar cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, în cadrul Comisiei de Dialog Social, din data de 17 februarie, s-a ajuns la o înțelegere între părți ca eliberarea de către primării a adeverinţelor necesare fermierilor pentru obţinerea subvenţiilor să nu mai fie condiţionată de lipsa datoriilor la bugetul local. „Această solicitare a venit ca urmare a faptului că, în anii trecuţi, au fost nenumărate cazuri în care fermierii nu au putut obţine aceste adeverinţe de la primării, deoarece înregistrau debite la bugetele locale. Or, conform regulamentelor UE, obţinerea subvenţiilor nu poate fi condiţionată de existenţa datoriilor şi/sau de plata acestora”, a declarat secretarul general al Agro­star, Horaţiu Raicu. Totodată, federaţia a obţinut şi eliberarea gratuită de către medicii veterinari a adeverinţelor pentru crescătorii de animale.