Depresia va fi a doua cauză de mortalitate și dizabilitate în anul 2020, avertizează experții Organizației Mondiale a Sănătății! Ce legătură există între episoadele depresive și grăbirea decesului?

Potrivit medicilor, depresia duce inevitabil la introvertire, anxietate, atacuri de panică și provoacă o serie de tulburări în organism care afectează inima. Astfel, depresia ajunge să deregleze circulația sanguină în organism, devenind factor declanșator al unor boli cardiovasculare grave. Având o evoluție imprevizibilă, episoadele depresive creează o stare de stres permanentă, care conduce la afectarea vaselor de sânge și, implicit, la declanșarea infarctului miocardic.

Semne care trebuie să te trimită la medic

Deseori, simptomele debutului unei boli cardiovasculare pot coincide cu cele ale depresiei și invers. Pe măsură ce apar dificultăți de concetrare, tulburări de somn, reducerea apetitului alimentar, anxietate, tensiune interioară, iritabilitate, oboseală sau pesimism (gânduri de vinovăție și de inferioritate) depresia urmată de boala cardivasculară se poate instala.

Un procent semnificativ dintre pacienții care suferă de depresie, cu sau fără afecțiuni cardiovasculare asociate, nu sunt diagnosticați la timp sau primesc îngrijiri terapeutice inadecvate. De aceea, medicul de familie deține un rol cheie în depistarea precoce a simptomelor depresive și îndrumarea acestor pacienți. Consultă medicul de familie ori de câte ori observi că ai asemenea simptome! Este mult mai ușor și mai ieftin să previi bolile de inimă, decât să le tratezi ulterior. La nevoie, ai la dispoziție și platforma online
www.depresiv.ro, care-ți oferă informații și sfaturi cu privire la tulburările specifice.