Fără patru jucători de bază, accidentați, Concordia Chiajna a pierdut cu 2-0 partida cu Petrolul, disputată la Ploiești, contând pentru etapa a șaptea din Liga 1. Nici „satelitul” nu a avut o etapă mai bună pierzând cu 0-3.
Florea, Ispir, Bucurică și Bambara au lipsit Concordiei în meciul de pe stadionul Ilie Oană. Chiar și așa, ilfovenii s-au prezentat onorabil și chiar ar fi putut obține un rezultat mai bun dacă ploieștenii nu ar fi beneficiat de două execuții de excepție ale lui De Lucas (’27) şi Dore (’76), care au decis meciul.
Chiar și învins, antrenorul Ionuț Chirilă și-a lăudat echipa. ”Am avut absenţe mari pentru o echipă mică. Noi ne construim frumos ca echipă. Am demonstrat caracter, calitate, ne-am ridicat la nivelul unei echipe mari, cu experienţă internaţională, care a avut un parcurs excelent în Europa. Ne continuăm proiectul de a construi jucători, nu de a-i cumpăra”. În meciul de la Ploiești, Concordia a mizat pe Râmniceanu – Creţu, Leca, Melinte, Savin – M. Neagu (Strătilă ’67), N. Roşu, Fl. Purece, V. Coşereanu – Wellington, Onduku (Zaharia ’90+1).
Vestea bună pentru ilfoveni este aceea că, de câteva zile, a fost oficializat transferul lui Emmanouil Papasterianos (foto), un mijlocaș la închidere în vîrstă de 26 de ani, care a evoluat ultima dată pentru Aris Salonic. Grecul a fost coleg cu Victoraș Iacob și actualul stelist Kapetanos, pe vremea când evoluau pentru formația elenă Iraklis Salonic. Papasterianos va juca la Chiajna pe durata actualului sezon, acesta venind din postura de jucător liber de contract de la ultima sa formație, Aris Salonic.
Concordia II a luat trei
Din păcate, cei de la Concordia II merg din eșec în eșec în liga a III-a. Fotbaliștii echipei satelit a Concordiei au pierdut jocul cu CS Vișina Nouă, care a învins echipa antrenată de Gheorghe Mărculescu și Cristian Bălașa cu 3-0 într-un meci care s-a disputat pe terenul sintetic de la baza de pregătire din Roșu. Cu fostul internațional Nicolae Mitea în postura de căpitan, CS Concordia II Chiajna i-a folosit pe Iancu – Calu, Bojoacă, Albu, Balgiu – Ciumacenco, Zuluf, Mitea – Militaru, Anghel, Rufus.
Rezultatele etapei a VII-a a Ligii I:
Pandurii-Dinamo 2-1, Steaua-Săgeata 5-0, Corona Brașov-Gaz Metan 1-2, Petrolul-Concordia 2-0, Oţelul-Astra 0-4, U Cluj-CFR Cluj 0-0, Viitorul-FC Botoșani 0-0, Ceahlăul-FC Brașov 1-1, FC Vaslui-Poli Timișoara 1-0.
Ilfovenele, rezultate pe bandă rulantă
Liga a II-a, etapa a II-a: FC Clinceni-CF Brăila 3-3, ACS Berceni a stat.
Liga a III-a, etapa a III-a, seria a II-a: CS Ștefănești–CS Afumaţi 2-0, Conpet Cireșu–FC Voluntari 0-1, Mangalia–Progresul Cernica 2-1, Popești Leordeni–Sporting Liești 2-1.
Liga a III-a, etapa a III-a, seria a III-a: Dinamo II–Viitorul Domnești 3-0, Juventus–Inter Clinceni 5-2, Metaloglobus–CS Balotești 2-1, CS Tunari – CS Apă Craiova 3-2.
Liga a IV-a, etapa a II-a: Voința Periș–AFC Sinești 0-1, Pescărușul Grădiștea–AS Ciorogârla 0-2, Viitorul Domnești–Vulturul Pasărea 1-3, CS Snagov–Dragomirești Vale 2-1, ASC Măgurele–Moara Vlăsiei 3-0, Viitorul Găneasa–AS Glina 1-1.