Asocierea aduce subvenţii mai mari
Federaţia Agrostar a demarat o campanie de convingere a fermierilor din întreaga ţară să înfiinţeze cooperative agricole. Scopul acestei campanii este acela de a primi fonduri europene nerambursabile mai însemnate, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 şi pentru a face faţă importurilor.
Producătorii agricoli care se vor asocia în cadrul unor cooperative vor primi un punctaj suplimentar la evaluarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile. Dacă potenţialii beneficiari vor depune proiecte care vizează şi integrarea producţiei, atunci punctajul va creşte şi, implicit, va creşte şi valoarea fondurilor europene nerambursabile pe care le va primi. Spre exemplu, dacă un fermier doreşte să obţină fonduri europene nerambursabile strict pentru partea de producţie, proiectul său poate fi finanţat în proporție de 50% cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Dacă va integra producţia, va mai primi încă 20% fonduri europene nerambursabile pentru a acoperi cheltuielile legate de implementarea proiectului. Dacă se va asocia într-o cooperativă, atunci procentul fondurilor europene nerambursabile pe care le va primi poate ajunge la 90%.
Fermierii vor dispune de linii de procesare
Fermierii care se vor asocia în cooperative agricole, în jurul Agrostar, vor dispune de linii de procesare de dimensiuni mici şi medii, producţia urmând să fie axată în special pe zona bio, unde România are potenţial de dezvoltare, iar preţul de comercializare al acestor produse este mai ridicat decât al celor obţinute în sistem convenţional. În plus, cererea de produse bio de pe pieţele internaționale este în creştere, astfel că producătorii vor putea exporta marfa.
Crearea de cooperative poate fi o şansă mai ales pentru micii producători, având în vedere că, de la 1 aprilie 2015, se vor elimina cotele de lapte la nivel european, astfel că se va putea importa oricât, de oriunde din spaţiul comunitar. Mai mult, există şi o cerere mare de carne, iar România este deficitară în ceea ce priveşte numărul de ferme de creştere a animalelor pentru producţia de carne.
Facilităţi fiscale pentru cine se asociază
Fermierii care vor înfiinţa cooperative vor putea beneficia de facilităţi fiscale. Prin modificările ce se vor aduce Codului Fiscal, se doreşte eliminarea dublei impozitări a produselor agricole. În prezent, producătorul care îşi vinde marfa către o cooperativă este impozitat, iar apoi cooperativa plăteşte la rândul ei impozit pentru produsele respective, când le vinde. În noul Cod Fiscal va exista o prevedere conform căreia impozitarea se va face doar pentru marfa vândută de cooperativă, potrivit declaraţiilor oficialilor MADR.