Ample cercetări scot la iveală faptul că varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 este la fel de severă ca variantele anterioare. Contrar ipotezelor anterioare, conform cărora boala ar fi mai contagioasă dar mai puțin severă, experții în domeniu au constatat că riscurile sunt aproape similare. 

 

Informarea vine din partea specialiștilor americani, în urma studiului realizat pe un eșantion de peste 100.000 de pacienți COVID pe care i-au evaluat în cei doi ani de pandemie, perioadă în care au circulat diferitele variante ale virusului care au dominat la nivel mondial. „Am constatat că riscurile de spitalizare şi mortalitate au fost aproape identice”, au anunțat patru dintre oamenii de ştiinţă implicați în realizarea cercetării, citaţi de Reuters. Studiul este în curs de evaluare la Nature Portfolio şi postat pe Research Square. Acesta include date demografice, rata de vaccinare şi indicele de comorbiditate Charlson, care prezice riscul de deces în decurs de un an de la spitalizare pentru pacienţii cu anumite probleme de sănătate.

Deși măsurile de protecție împotriva virusului SARS-CoV2 nu mai sunt obligatorii în țara noastră, medicii ne recomandă să evităm pe cât se poate locurile aglomerate, să avem o igienă riguroasă a mâinilor și să purtăm masca în spațiile închise în care se află mai multe persoane.