An de an, când lumina Învierii Domnului începe să se strecoare în casele noastre, aprinzând speranțe și adunând familii în jurul meslor îmbelșugatei, există și colțuri de lume unde sărbătoarea nu are miros de cozonac și nici sunet de râsete. Acolo, Paștele nu este o bucurie, ci o întrebare: ”Oare anul acesta va fi altfel?”

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 798, ediția print 

Sunt copii care nu așteaptă iepurașul, ci o masă caldă. Copii pentru care o ciocolată nu este un moft, ci un dar rar. Copii care învață prea devreme ce înseamnă lipsa, dar care nu uită să zâmbească atunci când cineva le întinde o mână. Pentru ei există oameni care au ales să nu rămână indiferenți. Oameni care transformă grija în faptă și bunătatea în sprijin real. Prin proiecte sociale, educaționale și umanitare, ei construiesc zi de zi speranță acolo unde pare că nu mai este. Sunt inițiative care îmbracă trupuri și suflete. Sunt locuri în care copiii găsesc sprijin, educație, o masă caldă și, poate cel mai important, sentimentul că nu sunt singuri. Sunt proiecte care duc hrană și căldură în stradă, acolo unde viața este cel mai greu de dus, și care oferă sprijin familiilor aflate în pragul disperării. Toate au același scop, să ofere o șansă la o viață demnă. Iar acum, în prag de Paște, această șansă poate veni de la oricare dintre noi. Prin campania ”Fii Bucuria unui Copil de Paște”, Asociația Șansa Ta își dorește să ajungă cu pachete alimentare la sute de copii care trăiesc în lipsuri. Căci, pentru mulți dintre ei, masa de sărbătoare este o grijă, nu o bucurie.

Donează! Gestul tău contează

Un pachet înseamnă alimente de bază și dulciuri. Dar, dincolo de toate, înseamnă bucurie.

– Cu 100 lei donați oferim bucuria Paștelui unui copil.
– Cu 1.000 lei ajutăm 10 copii.
– Cu 5.000 lei aducem lumină în sufletele a 50 de copii.

Voluntarii Asociației Șansa Ta se ocupă de tot ceea ce implică pregătirea pachetelor și distribuirea lor direct către copiii și familiile care au cea mai mare nevoie. Și tu poți face pasul care contează. Donează pentru un pachet:

– Cont LEI: RO64RNCB0591123278690001
– Cont EURO: RO37RNCB0591123278690002
– Cont USD: RO10RNCB0591123278690003

– Revolut / Telefon: 0744 910 487
– PayPal: asociatia_sansata@yahoo.com

Orice gest contează. Orice donație înseamnă un copil mai puțin trist în ziua de Paște. Pentru că Sărbătorile Pascale nu sunt numai despre ceea ce avem pe masă, ci și despre ceea ce alegem să dăruim. Anul acesta, fii tu bucuria cuiva. Fii motivul pentru care un copil zâmbește. Pentru că undeva, chiar acum, un suflet mic așteaptă un semn că nu este singur.

Asociația Șansa Ta: acolo speranța prinde viață

În spatele oricărui copil necăjit care reușește să zâmbească din nou, există o poveste. O poveste despre oameni care au ales să nu treacă nepăsători. O astfel de poveste este și cea a Asociației Șansa Ta , acolo unde binele nu este o intenție, ci o misiune trăită zi de zi.

Asociația Șansa Ta este o organizație non-profit care și-a asumat un rol deloc ușor… să redea speranța unde lipsurile, abandonul sau marginalizarea încearcă să o stingă. Prin proiecte sociale, educaționale și umanitare, organizația sprijină familii cu copii aflați în situații de risc, prevenind abandonul școlar și familial și susținând integrarea lor într-o viață demnă. În inima tuturor acțiunilor se află copilul, cu nevoile lui reale, cu visurile lui fragile, dar și cu potențialul imens de a deveni mai mult atunci când cineva crede în el. Printre inițiativele care dau viață acestei misiuni se numără proiecte dedicate sprijinului direct, cum ar fi programe ce oferă îmbrăcăminte și lucruri vitale copiilor care nu au strictul necesar, aducând, încredere și demnitate. Un rol deosebit de important îl are și centrul social al comunității, unde copiii vulnerabili găsesc sprijin constant. Aici, ei se bucură de activități educaționale, consiliere, ajutor la teme și, nu în ultimul rând, de o masă caldă. La fel de importante sunt și proiectele prin care sprijinul ajunge la cei mai vulnerabili membri ai societății cum ar fi, persoanele fără adăpost, familii aflate în dificultate, copii și vârstnici. Prin aceste inițiative, le sunt oferite mese calde, alimente, haine și sprijin concret, acolo unde nevoia este urgentă și stringentă.