Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ a colectat, în primul semestru din 2012, venituri bugetare în sumă de 27,431 miliarde lei, mai mult cu 375,64 mi-lioane lei (circa 100 milioane dolari) faţă de program.
ANAF a încasat mai mult cu 1,39% faţă de nivelul programat pentru primele şase luni, de 27,056 miliarde lei, şi cu 11,74% mai mari (plus 2,883 miliarde lei) faţă de nivelul veniturilor realizate în perioada similară a anului 2011 (24,548 miliarde lei). Programul realizat suplimentar, în sumă de 375,64 milioane lei, acoperă 38,30% din nerealizarea de 980,97 milioane lei din primele patru luni ale anului curent. În ceea ce privește inspecţia fiscală, în perioada mai – iunie 2012 au fost efectuate 17.860 de verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost recuperate sume suplimentare totale de 1,385 miliarde lei şi a fost diminuată pierderea fiscală declarată de unii contribuabili cu suma de 309,8 milioane lei. Totodată, au fost aplicate 24.777 amenzi contravenţionale, în sumă totală de 3,9 milioane lei, şi au fost înaintate organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor, 534 sesizări pentru un prejudiciu de 536,1 milioane lei.
La rândul lor, comisarii Gărzii Financiare au făcut 537 de sesizări penale, pentru prejudicii de 335,4 milioane lei. În perioada mai – iunie 2012, valoarea confiscărilor de bunuri şi sume realizate de Garda Financiară a fost de 8,5 milioane lei. De asemenea, au fost aplicate 5.349 amenzi contravenţionale în valoare totală de 9,7 milioane lei.
În aceeași perioadă, Autoritatea Naţională a Vămilor a efectuat 5.861 inspecţii fiscale, în urma cărora au fost atrase la bugetul general consolidat sume suplimentare totale de 299,1 milioane lei şi au fost aplicate 2.106 amenzi contravenţionale în sumă totală de 10,6 milioane lei. Autoritatea Naţională a Vămilor a înaintat 99 de sesizări pentru un prejudiciu de 27,5 milioane lei. Valoarea confiscărilor de bunuri şi sume a fost de 20,6 milioane lei.