În fiecare an din 2011, la schimbarea de anotimpuri primăvară-vară, oficialii de la Bruxelles comunică fiecăreia dintre ţările care face parte din Uniunea Europeană punctele slabe și, implicit, direcțiile pe care fiecare dintre țări trebuie să le urmeze. Odată făcute publice aceste recomandări de către Comisia Europeană, ele trebuie examinate de Consiliul European în ședința care va avea loc anul acesta pe 27-28 iunie. Niciuna dintre țări nu este scutită de ”mustrări„ și cum pe ale României le cunoaștem, să aflăm ce se întâmplă cu alte țări mult mai dezvoltate economic. Astăzi, Franța.
Documentul de 9 pagini de recomandări pe care presa scrisă franceză l-a consultat este de două ori mai lung și mai detaliat decât cel de anul trecut. Dacă Franța avea 5 priorități pe care trebuia să le rezolve în 2012, pentru viitoarea etapă, Franța trebuie să rezolve 6: reducerea deficitului public printr-o nouă reformă a pensiilor, punerea în operă a unui nou acord în privința pieței muncii, a costurilor legate de mâna de lucru, liberalizarea serviciilor, competitivitatea întreprinderilor și simplificarea fiscalității. Desigur, toate aceste recomandări au provocat reacții inconfortabile în rândul politicienilor francezi iar primul ministru Jean-Marc Ayrault a declarat că Franța va face reformele în maniera ei.
Deficit sub 3,9% și descentralizare
Comisarul însărcinat cu afacerile economice și monetare, Olli Rehn a spus Franței că aceasta trebuie să-și reducă deficitul sub pragul de 3,9% din Produsul Intern Brut pentru anul 2013, pentru ca în 2014 deficitul să fie 3,6% și până în 2016 deficitul să fie de 2,8%. De fapt, Franța a primit doi ani în plus pentru reducerea deficitului.
Comisia europeană sugerează Franței reducerea cheltuielilor publice pentru a atinge obiectivele impuse asupra reducerii deficitului. Reducerea cheltuielilor publice trebuie să aibă loc în toate posturile, urmărind reforma administrativă a statului, printr-o viitoare lege privitoare la descentralizare. Și în legătură cu această lege, în recomandarea de la Bruxelles scrie că „crearea categoriei numită metropolă ridică îngrijorări în privința apariției unui nou palier administrativ, conducând la costuri suplimentare”.
În privința pieței de lucru, oficialii de la Bruxelles critică imensa segmentare și șomajul ridicat în rândul tinerilor, dar și nivelul slab de activitate al angajaților în vârstă. Olli Rehn insistă pentru lansarea ”de urgență” a unei reforme a asigurărilor de șomaj, reformă care ar putea să facă mai atractivă reîntoarcerea la lucru.
Criticile președintelui Hollande
”Comisia Europeană nu poate dicta Franței ce să facă” a spus președintele francez, François Hollande. „Comisia Europeană nu ne poate dicta ce trebuie să facem. A comunicat pur și simplu că Franța trebuie să își stabilizeze situația bugetară”, a declarat seful statului francez. „În privintța reformelor structurale, în special a reformei pensiilor, doar noi putem stabili care va fi calea cea bună pentru atingerea obiectivului”, a insistat el.
Răspunsul a venit prompt de la Olli Rehn: ”Eu credeam că domnul Hollande chiar se angajase să reformeze economia țării sale”.
Ce spune cetățeanul francez, plătitor de taxe și impozite? Site-urile și blogurile presei scrise franceze – Le Monde, Le Figaro, Les Echos- nu sunt deloc pline de laude la adresa celor care conduc Europa de la Bruxelles.