Fără tăgadă, să fii primar în Ilfov nu-i ușor. În ciuda faptului că județul aproape „înfrățit” cu Capitala este al patrulea contribuabil la bugetul de stat, edilii ilfoveni se confruntă cu o mare problemă, lipsa banilor. Bugetul județului este alocat în funcție de numărul oficial de locuitori, fără să se țină cont de faptul că Ilfovul are mult mai mulți de 365 de mii de locuitori, conform INS și că cei care trăiesc aici sunt mult mai mulți, având în vedere că acesta este considerat „dormitorul Bucucreștiului”. Există și câteva exepții. Localitățile aflate în „buza” Bucureștiului sunt favorizate de faptul că foarte multe firme își au sediul cum treci „pârleazul” șoselei de Centură, ceea ce crează oportunitatea unor impozite mai numeroase și mai „grase”. Cu cât te îndepărtezi, însă, de „găina cu ouă de aur” sărăcia mușcă tot mai mult din bugetele locale. Se creează astfel un dezechilibru important între norocoșii din vecinătatea Capitalei și „dezmoșteniți ai soartei” care nu au avut bafta să se învecineze cu marele oraș. Sunt așezări precum Voluntari, Otopeni sau Afumați care au bugete de zece ori mai mari decât suratele lor aflate la periferia Ilfovului. Dacă mai punem la socoteală și criza care a diminuat considerabil veniturile, putem spune că situația este cam albastră și prezintă umflături. Cu toate acestea, în periplurile mele prin Ilfov, am văzut că edilii județului fac și pe dracu’ în patru pentru a realiza ceva pentru cei care i-au învestit cu încrederea lor. De unde, de neunde, edilii fac rost de bani pentru a crește nivelul de bunăstare și civilizație a concetățenilor lor. Fac credite, încearcă accesarea de fonduri europene, fac asocieri cu întreprinzători privaţi, se mai duc cu „săru’mâna” pe la Consiliul Județean doar-doar vor putea să-și respecte promisiunile. Și mulți reușesc, pentru că sunt oameni gospodari și își iubesc localitatea în care s-au născut. Așa se explică de ce unii dintre ei devin „primari pe viață”. Acum, o altă pacoste s-a abătut pe capul lor. Conform legii ei ar trebui să mărească impozitele locale cu până la 16 la sută. Facultativ. Dilema este, însă, greu de rezolvat. Așa cum îmi spunea deunăzi vicepreședintele CJ Ilfov, Ion Barbu, soluția este greu de pus în aplicare. Atunci când gradul de colectare a „birurilor” locale este destul de redus, mărirea impozitelor va aduce după sine, inevitabil, scăderea acestui grad de colectare. Astfel, pentru a nu-ți tăia craca de sub picioare, trebuie să te mulțumești cu ce ai. Prin urmare, nu e nicio pricopseală să fii primar în Ilfov. Chiar dacă ai vrea să furi, cum tot se zvonește printre alegătorii tăi, n-ai putea, că n-ai de unde! Sunt convins că mulți edili ilfoveni nu pot pune capul pe pernă fără să se gândească pe unde scot cămașa a doua zi.
Și totuși, în județ se mai mișcă câte ceva. Am văzut comune cu utilități vitale pentru un trai civilizat, școli și grădinițe „ultimul răcnet”, complexe sportive care au adus performanță, străzi asfaltate, parcuri și lăcașe de cultură de ținută. Mă tot întreb, câte nopți nedormite și câte dureri de cap i-or fi costat pe cei care au fost aleși în fruntea comunităților lor dorința de a ridica localitatea la standarde de normalitate. Cu ce au greșit acești oameni ca să treacă printr-o astfel de „golgotă”? Eu cred că trebuie, neapărat, ca cineva, de acolo de sus, să le întindă o mână de ajutor. Promisiuni sunt, dar ele trebuie duse la îndeplinire. Altfel, se va alege praful de tot ceea ce acești „robi” ai comunităților lor au reușit să realizeze.
