La Palatul Victoria au fost lansate, vineri 28 iunie, Granturile SEE (Spaţiul Economic European) şi Granturile norvegiene. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa ministrului norvegian al Justiţiei şi Securităţii Publice, Grete Faremo, a ministrului Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, şi a ministrului Justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc.

Granturile au valoare totală de 306 milioane de euro şi sunt alocate pentru perioada de până în anul 2016. Ele sunt destinate să susţină programe şi proiecte din 21 de domenii, precum justiţie şi afaceri interne, protecţia mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia romă. 

“Granturile asigură o platformă excelentă pentru întărirea cooperării noastre în multe domenii, inclusiv justiţie şi afaceri interne”, a afirmat ministrul Faremo, în cuvântul său de la finalul ceremoniei. Au fost semnate patru acorduri de programe. În cadrul acestor programe, contribuţia statelor donatoare însumează 25 milioane de euro, ceea ce reprezintă 85% din valoarea totală a acestora, 15% fiind contribuţia statului român.

“Suma substanţială a finanţărilor acordate prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene pentru această perioadă, înseamnă un sprijin puternic pentru România, în scopul implementării de proiecte în domenii precum justiţia, protecţia mediului, energie, societate civilă, cercetare, cultură”, a declarat ministrul Teodorovici.

Conform cadrului instituţional convenit, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne din România vor gestiona fondurile alocate pentru domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Aceste finanţări vor fi folosite, printre altele, în sprijinul sistemului judiciar român, în scopul implementării noilor coduri juridice. Totodată, programele norvegiene vor reprezenta un sprijin important pentru eficientizarea activităţii serviciilor de probaţiune şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, prin derularea de proiecte care privesc, printre altele, renovarea şi dotarea unei aripi a Penitenciarului pentru minori şi tineri Bacău sau înfiinţarea unui centru terapeutic pentru femei, în cadrul Penitenciarului Gherla. Cel puţin 10% din fondurile aferente programelor relevante (minimum 14 milioane de euro) sunt destinate măsurilor luate în beneficiul populaţiei de etnie romă.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European, trei dintre ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb AELS – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, fac parte din piaţa internă europeană şi contribuie la dezvoltarea socială şi economică, prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanţărilor. 

Pentru perioada de finanţare de până în 2012, România a beneficiat de aproape 100 milioane de euro. Un număr de 65 de proiecte specifice şi peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementare, rata de absorbţie ajungând la 85%.