Dacă eşti pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru o binemeritată vacanţă pe meleaguri străine, ia în calcul şi obţinerea cardului european de sănătate. În cazul în care vei avea probleme de sănătate, poţi merge la orice spital local de profil, iar specialiştii din ţara respectivă îţi vor acorda toate îngrijirile medicale de urgenţă de care ai nevoie, fără să plăteşti contravaloarea serviciilor.

Cardul european de sănătate este actul care nu trebuie să-ţi lipsească din geantă în perioada concediului petrecut în orice stat UE. În eventualitatea în care starea ta de sănătate se înrăutăţeşte acolo, îl poţi folosi fără probleme în spitalele din ţara în care te deplasezi. 

Nu trebuie decât să îl ai la tine şi să îl prezinţi specialiştilor unităţii sanitare care îţi vor acorda asistenţa medicală salvatoare. „În baza lui vei beneficia de asistenţa de urgenţă prevăzută în legislaţia statului respectiv cât timp vei sta acolo”, susţine dr. Aurelia Isărescu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov. Trebuie să ştii că nu-l vei putea utiliza în cazul în care te deplasezi în acel stat în vederea efectuării unui tratament sau pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. 

Ce acte trebuie să ­depui la CAS Ilfov  

Eliberarea cardului nu te costă niciun ban. Tot ce ai de făcut este să mergi la Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov (CAS Ilfov) din strada Aviator Popişteanu nr. 46, sector 1, Bucureşti şi să soliciţi cardul european de sănătate depunând la sediul instituţiei un dosar cu următoarele acte: 

● Adeverinţă de asigurat sau adeverinţă de salariat, decizia de pensie, ultimul talon de pensie, orice alt act specific 

● O copie a cărţii sau buletinului de identitate 

● O copie a certificatului de naştere a copiilor sub 14 ani.

● Pentru eliberarea cardului trebuie să completezi şi să semnezi o cerere tip emisă de Casa de Asigurări de Sănătate. O găseşti accesând site ul www.casailfov.ro.   

„Cardul ţi se eliberează gratuit. Vei intra în posesia lui în cel mult zece zile de la depunerea dosarului cu actele anexate. Îl primeşti acasă prin poştă” mai spune  dr. Au­relia Isărescu, preşedintele CAS Ilfov. Documentul este valabil pe o perioa­dă maximă de şase luni de la emitere.