Zilele friguroase aduc cu sine foarte multe probleme de sănătate. De la boli respiratorii severe până la chinuitoarele dureri de stomac, indigestii și probleme grave de inimă. Cea mai bună sursă de sănătate în acest sezon o găsești în propria cămară.
Murăturile te ajută să-ți echilibrezi organismul și să să-ți completezi necesarul de vitamine pentru a evita îmbolnăvirile grave în această perioadă a anului! Legumele pe care le pui la murat în acest sezon te țin departe de foarte multe probleme de sănătate în zilele cu temperaturi scăzute. Mai mult, compoziția chimică le atribuie o serie de proprietăți terapeutice, fiind recomandate ca tratament pentru anumite afecțiuini medicale.
Gogonelele te ajută să previi răceala și gripa
Gogonelele, reginele sezonului, nu sunt doar gustoase, ci și o sursă de sănătate. Ele au un conținut bogat de vitamina C și anumite bacterii ce luptă împotriva tuturor bolilor cauzate de virusurile gripale. Consumate cu regularitate, gogonelele murate te țin departe de răceala și gripa sezonieră, de astmul bronșic, de bronșiectazii și alte forme de boală care pot afecta aparatul respirator.
Varza murată te scapă de oboseală și anemie
Nu ezita să-ți pui la murat și câteva verze. Medicii descriu varza murată ca fiind un adevărat depozit de vitamine și minerale. Aceasta are în compoziția chimică o cantitate mare de vitamina C, vitamină antioxidantă care favorizează fortificarea sistemului imunitar. De asemenea, vitamina B12 din conținutul său îți protejează sistemul nervos. O cură de patru zile cu acest aliment te ajută să combați oboseala și anemia. Zeama de varză murată constituie cea mai eficientă metodă de detoxifiere a organismului.
Gogoșarii în oțet, buni pentru prevenția durerilor reumatismale
Gogoșarii se remarcă la rândul lor prin conţinutul de vitamină C, A, B și minerale precum potasiul, fosforul și calciul. Ei sunt bogați și în bioflavonoizi, eficienți datorită proprietăților puternic antioxidante. Consumul de gogoșari în oțet este recomandat și pentru carențele în asimilarea calciului, ori pentru prevenția cancerului de col uterin, de prostată, de pancreas și a reumatismului. Mai mult, ei scad riscul producerii cheagurilor de sânge și a fracturilor osteoporozice.
Castraveții îți protejează creierul
Nu mai este niciun secret că prea-gustoșii castraveți murați sunt un adevărat panaceu. Savurând câțiva castraveți la interval de două-trei zile, ei te ajută în mod miraculos să pierzi în greutate prin intensificarea arderilor surplusului de grăsimi în mod natural. Mai mult, aceștia îți protejează creierul, reducând semnificativ riscul instalării unei boli nemiloase, precum Alzhaimerul. Consumați în mâncăruri gătite sau ca atare, castraveții se dovedesc a fi adjuvanți în formele ușoare de diabet zaharat, în hipertensiunea arterială și în îmbunătățirea sistemului imunitar.