Miercuri, 19 februarie, orele 15,24. Într-o unitate a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii”, din București, a sunat alarma, în urma unui apel telefonic care anunța că o miriște din vecinătatea satului Rudeni luase foc. Din unitate au plecat, de urgență, două autospeciale care au intervenit prompt.
Miriștea se afla în imediata apropiere a Șoselei de centură a Capitalei. Când au ajuns acolo, flăcările mistuiseră câteva sute de metri pătrați din resturile vegetale uscate, de pe miriște. În scurt timp, la fața locului a apărut și un echipaj al Poliției Chiajna, care, din cauză că una dintre autospeciale oprise pe partea carosabilă, a început să dirijeze circulația. Pompierii, conduși de plutonierul major Valeriu Matei, au început lupta cu flăcările, care se extindeau cu repeziciune. După o jumătate de oră, focul era stins. „Sunt sigur că incendiul a fost provocat intenționat, pentru a degaja terenul de vegetația uscată. Sunt mulți cei care procedează așa, pentru a pregăti terenul pentru arat și însămânțat, dar acest procedeu constituie o contravenție”, ne-a spus plutonierul major Valeriu Matei, comandantul operațiunii.
Într-adevăr, conform legii, cel care este depistat că incendiază resturile vegetale ale culturilor agricole riscă amenzi usturătoare care pot ajunge la sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.