Din inimă, pentru inimile noastre. Toate
Probabil că s-au gândit multă vreme la ce au de făcut medicii Clara şi Bogdan Alexandrescu. În termeni asemănători cu cei din titlul pe care l-aţi citit. Apoi au năvălit întrebările. Atunci, fără răspunsuri. Poate numai bănuite, cântărite. Tentativa întoarcerii acasă, de pe meleaguri străine, nu e un lucru tocmai uşor. Nu e o simplă escapadă. E multă speranţă. Iar, preţul zbuciumului sufletesc rămâne plătit, cu vârf şi îndesat. Merită?
Medicul Clara Alexandrescu are un palmares profesional şi umanitar impresionant. Cartea de vizită a domniei sale este încărcată de experienţa şi renumele care se obţin după ani grei de muncă, studiu şi practică, toate îndelungi. Asta i-a făcut pe reprezentanţii Fundaţiei Princesse Grace din Monaco şi al specialiştilor Centrului Cardio Thoracique să îi fie aproape, ca şi pe frumoasa actriţă Alexandra Dinu.
Nori din senin ?
Asta pentru că aşa e ea, natura, imprevizibilă şi capricioasă. Dar, uneori, nici faptele oamenilor nu se lasă mai prejos. Am vizitat, de mai multe ori, clinica Centrului de Recuperare şi Reabilitare Cardiovasculară CardioRec din Corbeanca. Unde într-un sediu civilizat, medicii Alexandrescu, fac o muncă generoasă, în campanii susţinute, pentru semenii lor conaţionali.
Câţiva locuitori ai comunei ne-au întrebat, însă, dacă ştim ce se va construi în parcul din faţa clinicii lor, „de inimă”. Vreo altă clădire, a unui viitor ansamblu medical integrat?
Totul a pornit de la telefoane
Apelurile s-au repetat şi după câteva zile. Ce-o fi acolo? E cumva rost de o informaţie nouă, pe cale să se piardă? Ei bine, cu primul drum în zona aceea a Ilfovului, am făcut o escală la Corbeanca. N-am găsit pe nimeni la clinică, să mă lămurească ce şi cum. Un tur al zonei m-a convins că ceva, ceva e adevărat. O fundaţie de beton se afla deja la uscat, în aerul călduţ de primăvară. De la câţiva trecători opriţi pe stradă şi de la un domn amabil, care mi-a îngăduit accesul în balconul vilei sale, ca să fac vreo câteva imagini clinicii de vizavi – am aflat o informaţie, „pe surse”. Adică neconfirmată oficial, dar despre care unii localnici au cunoştinţă.
N-am putut afla…
Se pare că oficialii Consiliului Local şi primarul Anton Valeriu au decis, pe la jumătatea lunii trecute, că acolo, ar fi locul nimerit, pentru construirea a unui nou oficiu poştal. Cel vechi e cam departe şi acum ar fi momentul şi ocazia potrivite pentru deschiderea şantieului.
Nu pot să evaluez ştirea. Nu e confirmată.
…şi de aceea întreb
Adresez, pe această cale, câteva întrebări medicilor Alexandrescu, oricui din Consiliul Local sau primarului Anton Valeriu. Cu atât mai mult cu cât l-am întâlnit pe edilul şef al comunei, joi, 3 aprilie, la Bucureşti, la o şedinţă a Prefecturii Ilfov. Am încercat să capăt un răspuns, dar era pe fugă şi nu s-a închegat un dialog limpezitor. Aşadar: Ce fel de construcţie se va ridica pe fundaţia de beton, din parc? Care va fi destinaţia ei? Cam cât costă şi care va fi termenul de predare? Când vor demara lucrările de şantier, am putea fi înştiinţaţi? Asta ca să nu pierdem o ştire din judeţ. Curiozităţi normale, de reporter.