Luni dimineață, 27 februarie, organizatori, parteneri şi oaspeți s-au întâlnit la Casa Corpului Didactic Ilfov pentru a participa la primul eveniment important prilejuit de noua ediție a festivalului denumit Ziua Cucilor, din Brănești, tradiție specifică localității, după Lăsatul Secului de Brânză, dinainte de Postul Mare. Oaspeții au fost întâmpinați într-un cadru festiv și au primit diplome de participare.
Ca în fiecare an, înainte de parada cucilor și spectacolul oferit de tinerii și artiștii consacrați, se desfășoară un simpozion având ca temă tradiția cucilor, unicul carnaval popular al Ilfovului, un bun prilej pentru un schimb prietenesc de informaţii și o mai bună cunoaștere între parteneri și participanți. A fost o primire și o trecere în revistă a grupurilor și o bună ocazie pentru prezentarea noilor grupuri participante.
La Casa Corpului Didactic Ilfov am fost primiți, luni dimineață, în stilul tradițional românesc, cu pâine de casă și sare. Au venit reprezentanții grupurilor invitate, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai centrelor culturale, ai muzeelor Țăranului și Satului, ai liceelor și ai altor oficialități de pe raza comunei.
Atmosfera de sărbătoare a fost amplificată de frumoasele expoziții prezente în sediul Casei Corpului Didactic Ilfov, clădirea fiind în esență o adevărată sală de expoziție, ce oferă publicului interesat de frumos mai multe vernisaje. Oaspeții au putut admira vernisajul expoziției ”Brănești – natură și tradiție”, vernisaj de artă plastică al pictorului Marin Dobre, un vernisaj foto al lui Marius Pistrui, colțul ”Cucii din Brănești în literatură” și expoziția permanentă ”Tradiție și interculturalitate”.
Prof. dr. Florin Petrescu, directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Ilfov a dechis simpozionul din acest an subliniind importanța Zilei Cucilor, obicei care, a spus el, ”a reintrat cumva în circuitul întâmplărilor din Brănești, fiind de altfel, cel mai important eveniment al instituiției Casei Corpului Didactic Ilfov. Revitalizarea acestui obicei s-a realizat, așa cum a mai spus profesorul Petrescu, și prin organizarea anuală a unor dezbateri, întâlniri cu caracter științific, cu caracter colocvial.
”Și cucii din anul acesta vestesc primăvara, renașterea și împreună să sperăm că ne vom regăsi sănătoși și la anul, pe vremea asta. Ne bucurăm să organizăm și suntem parte a acestui eveniment. Vom fi și în continuare alături de administrația locală și de liceele din Brănești care au preluat greul organizării”, a declarat specialistul. Directorul CCD Ilfov a ținut să ofere un mic trofeu, o mică dovadă de prietenie și de recunoaștere a colaborării, primăriei și Consiliului Local Brănești, primarului Nicolae Cismaru, care ”și cu această ocazie și cu altă ocazie este alături de educatorii din județ, de profesori, de elevi și de tot ceea ce înseamnă atenția pentru educație și cultură”.
Premiul a fost primit în numele primarului de viceprimarul comunei Brănești, Corneliu Stancu care a precizat: ”Alte comune, alte localități inventează zile ale comunei sau orașului. Noi suntem îmbogățiți de Dumnezeu care ne-a dăruit această sărbătoare. Strămoșii noștri au preluat-o, au dus-o mai departe. Rolul nostru este să ducem mai departe acest obicei”.
Profesorul Marius Ovidiu Sebe, președintele Asociației Culturale Brănești, a evidențiat faptul că Festivalul Cucilor de la Brănești este un carnaval popular al primăverii, renașterii naturii și al bucuriei vieții. ”La ediția din acest an ne bucurăm că avem ca oaspeți grupuri de mascați din diverse regiuni ale țării, precum Vrancea, Dobrogea, Transilvania, din sudul Munteniei, dar și din Bulgaria și Serbia. Grupurile de mascați invitate vor constitui împreună grupurile de cuci din Brănești, un alai al ”Folclorului fără frontiere”, care este deviza manifestărilor noastre.
Tradiția cucilor la Brănești este străveche. Ea se practică de când există comunitatea. ”După 1989, urmare a schimbărilor produse în societatea noastră, de la an la an, au apărut unele inițiative, care s-au amplificat, mai ales în ultimii ani. Aceste acțiuni de revigorare a tradiției și buna colaborare dintre Primăria Brănești și Asociația Culturală Brănești a culminat cu accesarea unui grant din fonduri norvegiene care s-a concretizat printr-o serie de produse finale. De la an la an acțiunile noastre s-au amplificat și putem vorbi astăzi despre o manifestare de amploare menită să conserve și să transmită mai departe generațiilor viitoare această frumoasă tradiție. De festivalul Cucilor putem vorbi cu adevărat din anul 2013, un festival faimos nu doar în județ, ci în întreaga regiune”, a spus profesorul Marius Ovidiu Sebe.
În final, liderii grupurilor au primit din partea viceprimarului comunei, Corneliu Stancu, tradiționala diplomă de participare la festival, ocazie cu care s-a făcut și un schimb de cadouri tradiționale. La ediția din acest an a festivalului s‑au înscris 15 grupuri din localitate, 5 grupuri din țară și 3 grupuri din străinătate.
Articol apărut în ediția de print a Jurnalului de Ilfov, nr. 340. Vezi varianta PDF