Se deschide sezonul estival

Sezonul estival 2013 se deschide peste doar câteva zile. În cazul în care ți-ai propus să-ți petreci vacanța de 1 Mai sau de Paști, într-una din stațiunile din sudul Litoralului, faci o alegere foarte bună. Hotelierii au tarife accesibile pentru orice buzunar, iar condițiile de cazare sunt mai bune decât în anii precedenți.

Stațiunile din sudul Litoralului își întâmpină primii turiști din acest an, cu reduceri semnificative. Plajele au fost refăcute complet după iarna lungă, hotelurile au fost renovate, infrastructura locală amenajată și au fost create noi facilități de distracție, la prețuri mai scăzute decât anul trecut. “Staţiunile din sudul litoralului sunt bine puse la punct, sunt gata să primească turiştii cu ocazia minivacanţei de 1 Mai şi pot concura cu staţiunile din nord.

Suntem conștienţi că prima alegere a turiştilor de 1 Mai este litoralul românesc şi pentru aceasta am pregătit tarife la cazare competitive cu cele ale destinaţiilor concurente din ţările vecine. Ele variază pentru minivacanţa de 1 Mai de la 7 euro/noapte la un hotel de 2 stele, 15 euro/noapte pentru hoteluri de 3-4 stele până la 20 euro/noapte la condiţii de 4 stele”, spune Mo­hammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc. 

Ce includ pachetele de vacanță 

Cazare la hotel de ­două stele – reducere 7 euro pe noapte  

Ești cazat într-o cameră cu două locuri, în hotel situat în apropierea plajei. În cameră ai televizor color, frigider, două paturi, dulap pentru haine, cabină de duș și grup sanitar propriu. Tariful ajunge la 50 de lei de persoană pe noapte și nu acoperă transportul, cele trei mese de peste zi și nici taxa de parcare. În schimb, ai un loc de cazare gratuit dacă vii cu mezinul familiei care încă nu a împlinit 14 ani. 

Cazare la hotel de trei stele – reducere 15 ­euro pe noapte de persoană  

Cameră dublă în hotel modern, cu lift exterior de sticlă, aflat la doar 300 de metri distanţă de plajă. Camera include un pat și un televizor color, șifonier pentru haine, aer condiţionat, frigider, baie proprie dotată cu o cabină de duș cu hidromasaj și grup sanitar, uscător de păr. La un confort de trei stele ai acces la internet, fax, piscină, parcare auto, teren de tenis și păstrare valori. Costul cazării se ridică însă, la 120 de lei pe noapte, de persoană. Iar în acești bani nu intră trans­­portul și mâncarea. Dacă ești părinte, ai asigurată cazarea pentru copilul sub 12 ani. 

Cazare la hotel de ­patru stele – reducere 20 de euro pe noapte de persoană 

La o unitate hotelieră de patru stele complet renovată, cazarea în cameră dotată cu aer condiţionat, pat matrimonial, televizor, mobilier nou, modern, cum ar fi, masă, șifonier pentru îmbrăcăminte, frigider, bar, internet, telefon, baie cu cadă – preţul porneşte de la 250 de lei de persoană. Ai asigurată prima masă a zilei.

Unde poți merge cu bani puțini?

De 1 Mai și de Paști poți să te distrezi pe cinste, cu un buget restrâns în următoarele stațiuni: 

Mangalia  Vama Veche  2 Mai  Olimp  Jupiter  Neptun  Venus  Saturn.