Postul Nașterii Domnului este binevenit atât pentru purificarea spiritual cât și pentru sănătatea întregului organism. Ba chiar, medicii recomandă post o dată pe lună pentru o viață lungă. Studiile arată că bolile cardiovasculare, diabetul, artrita reumatoidă, cancerul pot fi ținute la distanță cu ajutorul alimentelor specifice postului. Mai mult, sistemul imunitar devine tot mai rezistent crescând speranța de viață. Iată, încă un motiv pentru care ar trebui să profităm de faptul că piețele abundă de fructe și legume în această perioadă! Așadar, dacă te-ai decis să ții post, venim în întâmpinarea ta cu următoarele rețete pentru mâncăruri sănătoase, delicioase, simple și rapide!
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 626, ediția print
Chiftele din legume crude
Ingrediente:
- 4 căței de usturoi,
- 3 felii de pâine cu coajă,
- 3 linguri de pesmet,
- 2 cartofi potriviți,
- 1 morcov potrivit,
- 1 ceapă,
- 1 legătură de mărar verde,
- Puțin ulei,
- Puțină făină,
- Tărâțe de ovăz (sau alte tărâțe, semințe, după preferințe),
- Sare, piper, cimbru și alte condimente, după gust.
Mod de preparare: Curățăm și spălăm bine cartofii, morcovul, țelina și usturoiul apoi le mărunțim foarte bine în blender împreună cu miezul de pâine neînmuiat. Ceapa și mărarul le tocăm fin cu cuțitul și le adăugăm ingredientelor mixate. Potrivim de sare, piper, cimbru etc. Apoi cu o lingură luăm din compoziția obținută și formăm chifteluțele pe care le dăm printr-un amestec de pesmet, făină și tărâțe de ovăz (după preferințe). Le prăjim în puțin ulei și le scoatem în șervețele de hârtie pentru a elimina surplusul de grăsime.
Supă cremă de ardei copt și dovlecel
Ingrediente:
- 4 cartofi,
- 2 ardei capia,
- 1 ceapă,
- 1 morcov,
- 1 dovlecel mic,
- 1 lingură de ulei,
- Sare și piper, după gust.
Mod de preparare: Decojim dovlecelul, îl tăiem felii și îl coacem împreună cu ardeiul tăiat fâșii câte 2-3 minute pe fiecare parte. Separat, punem la fiert cartofii, morcovul și ceapa spălate și curățate, dar le punem în apă cu sare. Când aceste ingredient sunt fierte, adăugăm dovlecelul și ardeiul copt și mai lăsăm să fiarbă câteva minute cu totul. La final mixăm legumele la blender, cu puțină supă, până când obținem compoziția dorită.
Ciorbă de sfeclă roșie
Ingrediente:
- 2 sfecle,
- 2 cartofi,
- 1 ceapă albă,
- 1 ceapă roșie,
- 1 ardei capia,
- 1 țelină,
- 1 morcov,
- 1 păstârnac,
- 1 legătură de pătrunjel,
- 1 legătură de leuștean,
- 1 lingură de bulion,
- Câteva Frunze de țelină,
- Puțină boia de ardei dulce,
- Puțin ulei,
- Sare și piper după dust,
- Borș sau zeamă de varză.
Mod de preparare: Începem prin a căli ceapa tocată mărunt. Adăugăm morcovul ras, ardeiul și restul legumelor tăiate după bunul plac și le călim puțin împreună. Apoi turnăm apă caldă peste ele și le lăsăm la fiert. Când sunt fierte toate ingredientele punem boiaua de ardei dulce, bulionul, borșul sau zeama de varză și mai lăsăm să dea într-un clocot. Asezonăm cu pătrunjel, leuștean și frunze de țelină.
Friptură – Șnițele de soia
Ingrediente:
- Câteva șnițele de soia,
- Sare,
- Piper,
- Boia dulce,
- Boia iute,
- Pesmet,
- Puțin ulei.
Mod de preparare: Punem o oală cu apă la fiert. Când apa dă în clocot, adăugăm bucățile de soia și lăsăm focul mic până când acestea par suficient de hidratate, devin moi. Le scurgem într-o sită. Dacă este cazul, le stoarcem în ambele mâini pentru a se elimina apa rămasă. În momentul în care observăm că nu mai au niciun pic de apă, le condimentăm cu sare, piper, boia dulce și iute pe ambele părți. Apoi le dăm prin pesmet și le prăjim în ulei încins pe ambele părți. Ca să se elimine surplusul de grăsime, le scoatem pe un șervețel.
Salam de biscuiți
Ingrediente:
- 500 gr de biscuiți populari,
- 150 ml apă,
- 100 gr margarină,
- 4 linguri de apă
- 3 linguri de zahăr,
- 2 linguri de dulceață,
- 2 linguri de cacao,
- 1 sticluță esență de rom.
Mod de preparare: Rupem biscuiții bucățele și turnăm esența de rom și cei 150 ml de apă. Separat, într-un vas încăpător amestecăm zahărul cu cacao și cele patru linguri de apă și punem vasul pe foc. La primul clocot îl luăm de pe foc și adăugăm margarina. Amestecăm până când obținem o compoziție omogenă. Sosul de cacao preparat îl turnăm peste biscuiți și amestecăm până când toți biscuiții vor fi acoperiți de sos. Adăugăm dulceața și stafidele și omogenizăm. Întindem o folie alimentară pe masă și punem jumătate din compoziție. Formăm un sul și împachetăm strâns. Procedăm la fel și cu cealaltă jumătate. Apoi dăm desertul la frigider până se întărește. Îl putem servi cu glazură de cacao și o foiță de zahăr ars sau fructe confiate pentru ornament.