Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) trag semnalul de alarmă! Mulți dintre agenții economici care scot la vânzare creme de protecție solară și autobronzante, nu respectă regulile de comercializare a produselor și pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Amenzi de 300.000 de lei și 138 de avertismente pentru comerțul necorespunzător 

Aproape jumătate din­­­­­tre unitățile comerciale verificate de inspectorii ANPC în 12 zile de controale, încălcau flagrant prevederile legale. Pentru neregulile depistate, in­­­­spectorii au emis 138 de avertismente, 131 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproa­­­­­pe 300.000 de lei și a fost oprită comercializarea temporară a produselor în 99 de cazuri. Cele mai multe abateri depistate de specialiști se referă la lipsa de informare a cumpărătorului, evitarea traducerii informațiilor în limba română, lipsa in­scripționării termenului de va­labilitate, a ingredi­entelor care fac parte din compoziția produselor precum și nerespectarea prevederilor în cazul promoțiilor. 

Te țepuiește vânzătorul? Sună la ANPC!  

Ca o măsură de si­gu­ranță, cel mai bine ar fi să-ți achiziționezi cremele  de protecție solară numai din farmacii. Pentru orice nereguli constatate, poți sesiza Protecția Consumatorilor întocmind o reclamație scrisă sau anunțând personalul specializat din cadrul instituției, la telefon: 021/9551. Dacă descoperi nereguli în magazinele sau farmaciile de pe raza județului Ilfov, poți face reclamația la Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, telefon: 021/310.63.81.

Ce trebuie să conțină eticheta produselor

 termenul de valabilitate 

 numele și adresa producătorului sau a persoanei responsabile de introducere pe piață a produsului 

 țara de origine 

 greutatea și volumul conținutului 

 lista ingredientelor care fac parte din compoziția chimică 

 funcția produsului 

 indicații speciale referitoare la modul de aplicare, 

 contraindicații, avertizări 

 coloranții folosiți pentru parfumare/aromatizare 

 categoria de protecție solară și eficacitatea lui (vezi FPS 15, FPS 30 recomandat pentru adulți, copiii și nivelul de protecție) 

 mențiuni privind folosirea în siguranță a produsului de la deschidere  

 eticheta inscripționată cu caractere mari, cât mai vizibile.