Se află pe lumea asta o categorie aparte de oameni, care deși nu au făcut nimic, încearcă în pofida tuturor evidențelor să demonstreze că nu au ocupat degeaba o funcție sau alta. Categoria cea mai răspândită de astfel de ipochimene o reprezintă îndeobște politicienii, cu tot cu sub-ramurile primari sau viceprimari. Cum o fi să stai patru ani într-un scaun de primar, să nu faci nimic altceva decât să-ți îngroși conturile și să vii totuși în fața electoratului cu abureli ieftine? Este și cazul primarului din Pantelimon, care la sfârșit de mandat nu se poate lăuda cu nici-un obiectiv major realizat de el personal, inițiat, proiectat și dus până la capăt. Mai mult decât atât,actualul primar din Pantelimon nu a fost în stare să definitiveze nici măcar proiectele concepute de predecesorul său, cum ar fi o nouă grădiniță și un nou corp de clădire la una dintre școlile din oraș. Dovadă, panoul din imagine, unde se specifică foarte clar că imobilul pentru noua grădiniță, a cărui realizare a fost plătită cu bani grei, ar fi trebuit să fie gata acum un an, mai exact în data de 14 aprilie 2011. Deși a fost prevăzut un termen extrem de generos, de doi ani de zile pentru realizarea proiectului, clădirea cu trei etaje nu a fost terminată nici până în ziua de astăzi. Alții făceau hoteluri de 14 etaje sau cartiere de case pentru tineret în acest timp, dar nu și Ivan. O fi din cauza faptului că firma câștigătoare la licitație le are mai mult cu asfaltările decât cu ridicarea de imobile, o fi de la faptul că edilul și constructorul nu s-au înțeles cât la sută din prețul proiectului să fie șpaga, nu se știe. Cert este că  primarul are gânduri mari: să taie pănglicuța cu mare tam-tam fix de 1 iunie, cu doaar 10 zile înainte de ziua alegerilor locale. Ceea ce este destul de improbabil, chit că acum se lucrează de zor, în trei schimburi.
Ultima oră
La închiderea ediției am aflat că primarul Marian Ivan mai adăugă o “realizare” de mare succes la cele de mai sus: va tipări din banii primăriei un ziar intitulat “Viitorul de Pantelimon”, menit a-i albi imaginea. Primul număr, care urmează a apărea pe piață în zilele următoare, va conține un amplu material în care Ivan se va lăuda (cu ce credeți?) cu noua grădiniță și corpul de clădire de la școală! La mulți ani Bibicule și la mai mare!