Marian Petrache (USL) a obţinut  61,13% din voturile  pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, potrivit rezultatelor definitive.

El i-a învins pe Cristache Rădulescu (PDL),  Dumitru Catană (PPDD) și pe Adrian Mladin (Independent),  care a câştigat din pușcărie, al doilea său mandat de primar la Jilava.

Marian Petrache a intrat în politică în 1999 la vârsta de 40 de ani. A fost prefect de Ilfov, apoi secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor. Este vi-ce­pre­ședinte al PNL, și președinte al PNL Ilfov. De când a intrat în politică și pe tot parcursul activității sale administrative, Marian Petrache și-a consumat toată ener-gia pentru punerea în practică a proiectelor sale, dedicate ridicării gradului de civilizație a județului pe care l-a condus, precum și al cetățenilor acestuia. Ca atare, în timpul mandatului de secretar de stat, a depus toate eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii localităților, un exemplu fiind alimentarea cu apă a celor 3800 de locui-tori din Perieni,Vaslui. N-au fost lăsate de izbeliște nici alte localități, care au beneficiat, la rândul lor, de fonduri în valoare de peste 830 de milioane de euro, pentru construirea de rețele de alimentare cu apă, canalizare, poduri și podețe, stații de epurare, platforme de gunoi. Au fost astfel modernizate 1296 de localități. După inundațiile din 2005-2006, au fost reconstruite 400 de locuințe distruse de furia apelor, 60 de milioane de euro fiind cheltuite pentru reconstrucția podurilor și podețelor avariate.

Toate aceste realizări nu fac altceva decât să l recomande pe Marian Pe­trache ca pe un gospodar priceput, aplecat către nevoile oamenilor. 

Ce își propune acum Marian Petrache ?

În primul rând, să continue ceea ce a început în mandatul de prefect. Județul este departe de a putea fi considerat o unitate economico-administrativă cu un grad avansat de dezvoltare. Este nevoie, în continuare, de investiții importante pentru ca județul să fie considerat un teritoriu cu un nivel de dezvoltare comparabil cu alte zone similare din UE. Exact acest lucru și-l propune noul președinte al CJ Ilfov, Marian Petrache. Unde anume trebuie domnia sa să investească banii din bugetul de care va dispune sau din fonduri europene o știe toată lumea. Dar să enumerăm câteva: stimularea activității economice prin încurajarea și sprijinirea investitorilor, fapt care va duce la crearea de locuri noi de muncă. Înființarea  de parcuri industriale, dezvoltarea în continuare a infrastructurii (apă, gaze, canalizare, stații de epurare, reabilita-rea drumurilor și șoselelor județene). Infras­tructura sistemului de învățământ este și ea pe ordinea de zi a președintelui CJ. Pentru că, spune domnia sa, “fără o generație viitoare bine pregătită, România nu are nici un viitor”.

Marian Petrache consideră toate aceste proiecte o nouă provocare pentru el și speră că ele nu vor rămâne doar simple promisiuni de campanie. Pentru aceasta, el mizează și pe sprijinul echipei de consilieri județeni, pentru că, subliniază Marian Petrache, “numai prin coeziune, solidaritate, voință și perseverență,  proiectele pot fi duse la bun sfârșit”.