Cancerul de sân se tratează cu succes, dacă este descoperit la timp

Ziua de 1 octombrie este dedicată, anual, luptei împotriva cancerului de sân. Deși suntem în plină pandemie de coronavirus, ziua a fost marcată și anul acesta, cu scopul creşterii gradului de conştientizare a bolii. Poate mai mult decât oricând, experții au pus accent în special pe importanţa informării asupra acestei maladii, dar și a faptului că această boală poate fi învinsă cu ajutorul programelor preventive.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 519, ediția print

„Prevenția în Sănătate este foarte importantă, dar în oncologie poate face diferența. Cancerul de sân se poate trata cu succes în multe cazuri dacă se descoperă boala la timp. Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei din întreaga lume. Ministerul Sănătății consideră că este nevoie de educare, informare şi prevenţie continuă și consecventă în domeniul oncologic. Au fost făcuți pași importanți, dar trebuie să se conștientizeze necesitatea unui efort comun, a unui parteneriat comun pentru identificarea de soluţii şi direcţii prioritare în vederea iniţierii și îmbunătăţirii programelor naţionale de depistare și tratament oncologic”, spun specialiștii Ministerului Sănătății. 

Unitățile medicale de profil, dotate cu aparatură modernă 

În cadrul unui proiect al Ministerului Sănătății, sunt finanţate acţiuni de achiziţie echipamente cum ar fi: aparatură de laborator necesară derulării acțiunilor de screening/aparatură de evaluare a leziunilor incipiente mamare: mamografe, ecografe, puncție/biopsie asistată, aparatură specifică confirmare leziuni laborator anatomie-patologică, suport informatic de telemedicină pentru dublă citire cu arbitraj, suport informatic pentru bazele de date, unități mobile, sistem informatic de stocare a imaginii etc., dar și acțiuni de sprijinire a femeilor, în special a celor diagnosticate în programul de screening pentru cancerul de sân. Numai anul trecut au beneficiat de screening pentru cancerul de sân, peste 30.000 de femei.

Peste 3.500 de românce mor anual din cauza acestei maladii

Cancerul mamar este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancer la femei. Potrivit specialiștilor Institutului Oncologic București, aproape 6.000 de cazuri noi de cancer de sân sunt diagnosticate anual în România. Din păcate, însă, cele mai multe femei care suferă de această maladie ajung la medic destul de târziu, adică în stadiul II sau III al bolii, când șansele de reușită a tratamentului scad semnificativ. Dacă ar fi descoperit la timp, adică în faza de debut, cancerul de sân ar fi o boală care s-ar trata cu succes. Cele mai recente date prezentate de Organizația Mondială a Sănătății pentru România arată că peste 3.500 de femei mor anual din cauza cancerului de sân, ceea ce înseamnă 1,56% din totalul deceselor. Așa se face că această afecțiune este pe locul 7 în topul cauzelor de mortalitate de la noi, după afecțiuni cardiace, atac cerebral, cancer de plămâni, boli ale ficatului, afecțiuni respiratorii și hipertensiune. Mai mult, același studiu arată că în țările cu un PIB mic și mediu pe cap de locuitor, cum este și cazul României, cancerul de sân alături de cancerul de col uterin reprezintă principala cauză de deces la femeile peste 30 de ani.

Pont! Mișcarea previne cancerul de sân

Exerciţiile fizice le ajută pe reprezentantele sexului frumos să evite îmbolnăvirea prin cancer la sân, arată un studiu realizat de cercetătorii americani. O jumătate de oră de efort fizic efectuat zilnic produce schimbări majore în metabolismul estrogenului. „Studiul nostru este primul de acest gen care arată că exerciţiile fizice influenţează modul în care corpul nostru descompune estrogenul pentru a produce mai mulţi metaboliţi buni care scad riscul de cancer la sân”, explică Mindy Kurzer, profesor  la Universitatea din Minnesota. Astfel, se obţine un indice de masă corporală mai bun și o funcţie cardiovasculară îmbunătăţită semnificativ.

Poți avea o predispoziție spre a dezvolta boala dacă:

  • Ai avut sau ai femei în familie care au sferit ori suferă de cancer la sân;
  • Ai avut sau ai femei în familie care au sferit ori suferă de cancer ovarian; 
  • Ai o mutație genetică a genei BRCA;
  • Ai făcut biopsii care au arătat modificări precanceroase. 

Discută cu medicul specialist tot ce trebuie să știi despre prevenirea și abordarea terapeutică!  

Sfaturi utile 

  • Evitați să deveniți supraponderală! Creșterea în greutate peste limitele normale predispune la dezvoltarea celulelor canceroase, după menopauză, 
  • Renunțați la consumul grăsimilor! O dietă bogată în fructe și legume, pui, pește și produse lactate care au un conținut scăzut de grăsimi reduce foarte mult riscul apariției maladiei. Dulciurile fine sunt, de asemenea, factori favorizanți, 
  • Nu consumați alcool! S-a demonstrat că neoplasmul mamar este strâns legat și de consumul băuturilor pe bază de alcool,
  • Nu folosiți terapie hormonală de substituție după menopauză, 
  • Lunar, faceți autoexaminarea sânilor, 
  • Mergeți o dată pe an la specialist pentru un examen clinic al sânilor,
  • Până în 40 de ani, faceți câte o ecografie mamară în fiecare an, 
  • După vârsta de 40 de ani, mergeți anual la medic pentru o mamografie.