Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care se fac cercetări privind OUG 13/2017 de modificare a Codurilor penale.
În acest dosar, DNA face deocamdată cercetări in rem, asupra faptei, și pentru aceasta au convocat mai mulți oficiali din Guvernul Grindeanu. Astfel, miercuri, de pildă, a fost audiată Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, după ce anterior fuseseră chemați la DNA și doi foști secretari de stat din Ministerul Justiției, dar și alți funcționari.
Mihai Busuioc, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a fost implicat în procesul de adoptare a controversatei ordonanțe. Potrivit stenogramei ședinției de guvern în care a fost adoptată OUG 13, premierul Sorin Grindeanu îl întreabă personal dacă ordonanța are toate avizele, iar acesta îi răspunde că da.
Conform stenogramei, ministrul justiţiei care era atunci în funcție, Florin Iordache, l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, acelaşi lucru, acesta spunându-i prim-ministrului că ”din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate”.