Un colac de salvare pentru „marinarii” de Ilfov?

După ce conducerea clubului FC Voluntari a chemat „SMURD”-ul, în persoana lui Gigi Mulţescu, la echipa ilfoveană urmează să sosească unul dintre personajele cu greutate din fotbalul românesc. Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF, este pe cale să revină în domeniul pe care îl părăsise de ceva vreme, în calitate de preşedinte al grupării ilfovene. FC Voluntari ocupă acum locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu numai 15 puncte obținute în 2015.

Staff-ul „marinarilor” de câmpie îşi pune speranţele în experienţa lui Don „Corleone”, având în vedere situaţia dramatică din Liga I a formaţiei ilfovene. „Mitică de la Ligă” a creionat deja un plan ştiinţifico-fantastic pentru salvarea de la retrogradare a echipei din Voluntari. El a anunţat că îl va aduce pe Adi Mutu la Voluntari, dacă va fi numit președinte. Achiziţiile pe care le visează prezumtivul viitor preşedinte nu se opresc aici. Dragomir a anunţat că este hotărât să-i aducă în ograda celor de la Voluntari pe jucătorii stelişti puși pe lista neagră de Gigi Becali. „Tot ce dă Steaua afară să ia Voluntariul și scăpa la pas de retrogradare”, a declarat „Corleone” la ProTV. Jucătorii vizaţi de Dragomir ar fi Guilherme, Alcenat, Tahar și Tade, pe care Becali nu şi-i mai doreşte la echipă. Primii trei au șanse mari să ajungă la Voluntari odată cu Dragomir, în timp ce atacantul francez nu are decât două variante în acest sezon, acelea de a rămâne la Steaua sau de a pleca la fosta sa echipă CFR Cluj.

 

Steaua, dispusă să-şi împrumute jucătorii

FC Voluntari are mari şanse să îi preia pe jucătorii Stelei care nu mai sunt doriţi de Becali fără să dea un ban, pentru că latifundiarul din Pipera este dispus să-i împrumute pe aceştia, ceea ce înseamnă că viitoarea echipă a lui Dragomir nu
le-ar plăti decât salariile. În prima parte a sezonului, steliştii Paul Pîrvulescu şi Robert Vâlceanu au fost împrumutaţi la echipa ilfoveană. Cei doi au îmbrăcat de 12 ori tricoul penultimei clasate, pentru care au marcat fiecare câte un gol. La Voluntari, Mitică Dragomir va face echipă cu Dan Leasă, managerul general, și cu Robert Gheorghe, cel care este președinte executiv al clubului. De remarcat este și faptul că tot la formația ilfoveană activează un alt nume „greu“ din fotbal, Gheorghe „Pinalti“ Ștefan. Fostul patron de la Ceahlăul este consilierul președintelui Robert Gheorghe. Deocamdată, însă, „Corleone” nu s-a hotărât. El a anunţat că va lua o decizie în perioada 21-29 ianuarie.

 

Mulţescu vrea o „remaniere masivă”

 

La rândul său, antrenorul Gigi Mulţescu a anunţat că îşi doreşte o remaniere masivă a lotului echipei pe care o conduce. Pentru a evita retrogradarea, Mulţescu ar dori să aducă jucători din Portugalia şi Franţa, dar şi români liberi de contract. El are şi un preferat: „De la Steaua? Da, da, mi-aș dori. Pe Alcenat. Pentru că eu
l-am avut și la Petrolul și, sub comanda mea, cred că a avut cel mai bun sezon al lui. Pentru că i-am dat libertate, ceea ce-i place lui, pentru atac. Păi a fost unul dintre golgheterii echipei, fundaș  dreapta”, a declarat Mulţescu la Digi Sport. Alcenat, care are 29 de ani, a jucat doar 7 meciuri în Liga 1 pentru Steaua, iar după venirea lui Reghecampf i s-a comunicat că e liber să plece. Jucătorul nu vrea însă să renunțe la contractul care-i expiră în 2018 și la salariul pe care-l ia de la Steaua.