AFIR vine în sprijinul fermierilor care doresc accesarea de fonduri europene
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe site-ul oficial al instituției, un model orientativ de Contract de Prestări Servicii de Consultanţă. Demersul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vine în urma dezbaterilor avute cu beneficiari Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, care au solicitat îndrumări cu privire la conţinutul şi clauzele contractelor de consultanţă, precum și ca urmare a observațiilor făcute de experții AFIR, în procesul de verificare a proiectelor.
„Modelul de contract pe care îl propunem acum beneficiarilor PNDR 2020 are un caracter consultativ, care să îi ajute să se poată orienta pentru ca, în contractul final, să fie asigurat un cadru reciproc avantajos. Primii dezavantajaţi în lipsa unui astfel de model sunt beneficiarii PNDR care nu au experiență în încheierea unui contract de prestări servicii. Nu impunem un anumit tip de contract, pentru că relaţia dintre beneficiari şi firmele de consultanţă este una privată, în care Agenţia nu are dreptul şi nici pârghiile legale de a se implica, ci doar dorim să oferim un exemplu”, a declarat Directorul General al AFIR, David Eugen Popescu.
Atenție, modelul are caracter orientativ!
Agenţia a atras atenţia asupra caracterului orientativ şi de recomandare al modelului de contract pus la dispoziţia publicului. Acest model poate fi regăsit la secţiunile dedicate fiecărei sub-Măsuri din PNDR, pe site-ul oficial al AFIR. De asemenea, ca orice contract, modelul propus de AFIR pentru Contractul de Prestări Servicii de Consultanţă conţine o serie de drepturi ale beneficiarului, precum și obligații, astfel încât să se asigure încheierea contractului în condiții reciproc avantajoase.
Tot cu caracter orientativ şi de recomandare, AFIR pune la dispoziția potențialilor beneficiari ai PNDR 2020, prin intermediul site-ului oficial, o listă a firmelor de consultanţă care oferă servicii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. „Facem precizarea expresă că aceste firme nu sunt validate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și nici agreate sau ierarhizate. Adăugarea societăţilor de consultanţă în listă se realizează în urma completării unui formular tip, prin care AFIR solicită furnizarea unor informații minime, pe care le afișează spre informare pe pagina oficială. Alegerea societății de consultanță este un act benevol al potențialului beneficiar al PNDR”, subliniază Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.