Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a raspuns în avans acuzatiilor aparute in presa potrivit carora ar fi dat zeci de note la Securitate despre colegi si diplomati, sub numele de cod „Manole”.
Intr-un interviu publicat in 20 februarie de Jurnalul National, Mugur Isarescu a raspuns la acuzatiile aparute marti, în ediția tipărită a ziarului România Libera care a prezentat un material în care arată că actualul guvernator al BNR, se afla în evidenţele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informaţii Externe şi că s-ar fi ascuns sub numele conspirativ „Manole”.
„Este adevarat ca statutul neconventional al IEM impunea salariatilor o anumita rigoare. Cu atat mai mult, cu cat am avut multe intalniri in acea perioada cu cercetatori, cu jurnalisti straini, cu diplomati, si am plecat de mai multe ori in strainatate. Desigur, cu acceptul, asa cum era atunci, al institutiilor statului. Si cu referinte pe care angajatii le scriau intre ei ca garantii reciproce. Colectivul nostru era foarte unit in jurul personalitatii academicianului Costin Murgescu. Orice eventuala alta asa-zisa referinta nu poate fi decat un prefabricat, asa cum au fost multe pe aceasta tema din 1989 incoace. In 27 de ani, tot ce se facea acolo a fost verificat si rasverificat. Asa ca eventualele insinuari, care pot aparea, nu pot fi decat noi episoade din lunga lista de stradanii de a fi acuzat cu orice pret de catre aceeasi oameni care si-au facut un subiect cotidian din persoana mea”, a afirmat Isarescu.
Declaratiile din interviu au fost transmise și ziarului Romania Libera, ca reacție la materialul care urma să apară.
Cotidianul Romania Libera a publicat, in editia print de marti, un material pe patru pagini care sustine ca guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, ar fi semnat zeci de note despre colegi si diplomati pentru Securitatea comunista, inainte de 1989.
Articolul, semnat de jurnalistii Catalin Prisacariu si Petru Zoltan, cuprinde copii ale unor documente care ar dovedi colaborarea lui Mugur Isarescu cu Securitatea.
„Turnatoriile sursei Manole vizau, in special, diplomati straini de la Bucuresti, cu care Mugur Isarescu avea contacte constante. Iar dintre diplomati, cel mai des intalniti erau cei americani si britanici. Nici colegii lui Isarescu de la Institutul de Economie Mondiala nu scapau de „notele” pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unitatii Militare 0195″, scriu jurnalistii de la Romania Libera.
UM 0195 era indicativul Contraspionajului Centralei de Informatii Externe.
Unul dintre documente, din 1979, contine chiar numele real al sursei Manole: Isarescu Constantin Mugurel, angajat al Institutului de Economie Mondiala.
Materialul din Romania libera prezinta, in facsimil, mai multe note care ar fi fost semnate de Mugur Isarescu, printre care o nota cu „aprecieri pozitive” despre fostul coleg al lui Isarescu de la Institutul de Economie Mondiala, Eugen Dijmarescu.